Antena LIVE

Curs valutar

Panică pe o insulă cu 300.000 de locuitori, după ce valurile au adus la țărm un cadavru infectat cu coronavirus. Ce măsuri au luat autoritățile

Un stat insular din Oceanul Pacific a interzis, timp de trei zile, călătoriile în afara insulei sale principale, după ce un cadavru adus de valuri la țărm a fost depistat cu COVID, potrivit Radio New Zealand, citat de CNN. 

De la 19.04.2021, 13:53
WhatsApp
Localnici din Vanuatu Profimedia Images

Pe 11 aprilie, autoritățile au descoperit pe o plajă din Vanuatu, trupul neînsuflețit al unui pescar filipinez. În aceeași zi, comandantul unui petrolier sub pavilion britanic a descoperit că un membru al echipajului lipsește de la bordul navei. Autoritățile portuare din Vanuatu au cerut  petrolierului să se întoarcă în port și au demarat o operațiune de căutare și salvare.

După ce trupul membrului echipajului a fost găsit pe plajă, acesta a fost transportat la morgă și, ulterior, în urma unor analize s-a descoperit prezența bolii COVID-19. Deocamdată nu sunt clare circumstanțele morții marinarului, scrie CNN.

Majoritatea națiunilor insulare din Pacificul de Sud au raportat foarte puține cazuri de coronavirus, iar Vanuatu – unde locuiesc aproximativ 300.000 de persoane - nu face excepție. Țara a raportat doar trei cazuri de coronavirus, potrivit Universității Johns Hopkins. 

Potrivit premierului Bob Loughman, interdicția de călătorie este în vigoare în timp ce autoritățileîncearcă să descopere persoanele care au intrat în contact cu marinarul, înainte de decesul acestuia. 16 persoane au fost plasate în carantină, majoritatea dintre ei fiind ofițerii de poliție care s-au deplasat la fața locului când a fost găsit cadavrul. 

Liderul opoziției, Ralph Regenvanu, a declarat pe Twitter că, deși Vanuatu a impus „protocoale admirabile de carantinare în toate porturile, nu au prevăzut că un cadavru cu Covid-19 ar putea să se ajungă pe țărm și să fie transportat în sigura morgă din țară, în care oamenii se adună zilnic pentru a-și plânge rudele decedate”. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

oceanul pacific pandemie coronavirus
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025