Papa denunţă ''situaţia umanitară disperată'' din Fâşia Gaza în mesajul său de Crăciun: "Port în inima mea durerea pentru victimele odiosului atac"
Papa a denunţat luni în mesajul său de Crăciun "situaţia umanitară disperată" a palestinienilor în Fâşia Gaza, făcând apel la eliberarea ostaticilor încă deţinuţi de Hamas şi o încetare a focului.
De Redactia Observator la 25.12.2023, 15:44"Port în inima mea durerea pentru victimele odiosului atac de la 7 octombrie şi am reînnoit un apel presant la eliberarea celor care sunt încă ostatici", a spus Francisc, în vârstă de 87 de ani, în discursul său 'Urbi et Orbi'.
"Cer să înceteze operaţiunile militare, cu şocanta lor continuare a victimelor civile nevinovate, şi să se remedieze situaţia umanitară disperată făcând eforturi pentru sosirea ajutorului umanitar", a adăugat suveranul pontif în faţa a mii de pelerini reuniţi în piaţa Sfântul Petru.
La aproape trei luni de la începutul războiului între Israel şi Hamas, situaţia umanitară din Fâşia Gaza, unde 85% din populaţie a fost strămutată, este catastrofală potrivit ONU.
Ajutorul umanitar, a cărui intrare în Gaza este controlată de Israel, ajunge puţin câte puţin din Egipt şi pe la postul de frontieră israelian Kerem Shalom, mult sub nevoile imense ale teritoriului palestinian devastat.
În mesajul său pronunţat duminică seară la slujba de Crăciun în bazilica Sfântul Petru, el a deplâns "zgomotul armelor" în Fâşia Gaza care a umbrit manifestările de la Bethleem - unde, potrivit tradiţiei, s-a născut Iisus Hristos - în Cisiordania ocupată.
"Privirile şi inimile creştinilor din lumea întreagă sunt întoarse spre Bethleem, unde domnesc astăzi durerea şi tăcerea", a spus el luni.
Israelul a jurat să distrugă Hamas, după un atac fără precedent asupra Israelului pe 7 octombrie, care s-a soldat cu circa 1.140 de morţi, în majoritate civili, potrivit ultimului bilanţ oficial israelian.
Combatanţii Hamas au răpit şi circa 250 de persoane, din care 129 continuă să fie deţinute de Hamas în Gaza, potrivit Israelului.
Bombardamentele israeliene în Fâşia Gaza, unde au fost utilizate mii de bombe, s-au soldat cu 20.424 de morţi, majoritar femei, adolescenţi şi copii, potrivit guvernului Hamas.
Pe termen lung, suveranul pontif a făcut apel la "rezolvarea chestiunii palestiniene, prin intermediul unui dialog sincer şi perseverent între părţi, susţinut de o puternică voinţă politică şi de sprijinul comunităţii internaţionale".