Antena LIVE

Curs valutar

Parlamentul de la Kiev cere judecarea lui Ianukovici la Haga

Parlamentul ucrainean a cerut ca fostul preşedinte Viktor Ianukovici şi alţi doi membri ai regimului său să fie deferiţi Curţii Penale Internaţionale de la Haga. Aceştia vor fi judecaţi pentru crime împotriva umanităţii

De la 25.02.2014, 17:36
WhatsApp

Reuters informează că noile autorităţi de la Kiev consideră că Ianukovici şi ceilalţi doi, fostul ministru de interne Vitali Zaharenko şi fostul procuror general Viktor Pşonka, sunt responsabili pentru victimele din timpul confruntărilor violente de săptămâna trecută.

Astăzi, 324 de deputaţi au votat, în cadrul Parlamentului de la Kiev, ca aceştia să fie judecaţi pe teritoriu ucrainean. "Cerem CPI să stabilească vinovaţii de această crimă împotriva umanităţii şi să lanseze urmăriri judiciare împotriva lui Viktor Ianukovici şi a altor oficiali de rang înalt care au dat şi au executat ordine criminale", se menţionează în rezoluţia Radei Supreme.

Viktor Ianukovici a fugit sâmbătă din Kiev pentru a nu cădea în mâinile protestatarilor şi se ascunde în prezent într-o locaţie necunoscută, la fel ca şi ceilalţi doi oficiali menţionaţi în aceeaşi rezoluţie, probabil în estul Ucrainei sau în Peninsula Crimeea.

Pe numele fostului preşedinte a fost emis un mandat de arestare în care este acuzat de "crime în masă" împotriva civililor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

parlament haga judecare kiev ianukovici
Întrebarea zilei
Credeţi că un tânăr de până în 35 de ani îşi permite să cumpere o locuinţă?

Da

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și