Parlamentul European solicită derogarea de la brevetele pentru vaccinuri împotriva Covid-19
Parlamentul European a cerut ridicarea temporară a protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală pentru vaccinurile împotriva Covid-19, pentru a accelera introducerea vaccinului la nivel mondial.
De Ana Maria Ghiarasim la 10.06.2021, 11:53Într-o rezoluţie adoptată joi cu 355 voturi „pentru”, 263 „împotrivă” şi 71 abţineri, Parlamentul propune începerea negocierilor pentru o derogare temporară de la Acordul TRIPS al OMC privind brevetele, pentru a îmbunătăţi accesul global la produse medicale legate de Covid-19 la preţuri accesibile şi pentru a aborda constrângerile de producţie la nivel mondial şi deficitele de aprovizionare.
Acordarea de licenţe voluntare (atunci când dezvoltatorul vaccinului decide cui şi în ce condiţii brevetul poate fi licenţiat pentru a permite fabricarea), transferul de know-how şi tehnologie către ţări cu industrii producătoare de vaccinuri reprezintă cea mai importantă modalitate de a extinde şi de a accelera producţia mondială pe termen lung, se arată într-un comunicat remis News.ro.
Decizia ar putea accelera introducerea vaccinului la nivel mondial
Pentru a aborda blocajele în producţie, Parlamentul solicită UE „să elimine rapid barierele la export şi să îşi înlocuiască propriul mecanism de autorizare a exporturilor cu cerinţe privind transparenţa exporturilor”.
La rândul lor, SUA şi Regatul Unit ar trebui „să elimine imediat interdicţia de export a vaccinurilor şi a materiilor prime”, afirmă eurodeputaţii. Sunt necesare 11 miliarde de doze pentru imunizarea a 70% din populaţia lumii şi doar o fracţiune din această cantitate a fost deja produsă.
Întrucât marea majoritate a celor peste 1,6 miliarde de doze de vaccin administrate până în prezent au ajuns în ţările industrializate producătoare de vaccinuri şi doar 0,3% în cele 29 ţări cele mai sărace, UE trebuie să sprijine producţia din Africa, subliniază aceştia. Un alt instrument important pentru furnizarea de vaccinuri pentru economiile cu venituri reduse este mecanismul global de distribuire a vaccinurilor, COVAX, către care Parlamentul încurajează contribuţiile.
Europarlamentarii solicită mai multă transparență în viitoarele contracte de achiziţie
În cele din urmă, Parlamentul solicită ca viitoarele contracte de achiziţie în avans să fie pe deplin divulgate, în special pentru vaccinurile de nouă generaţie, şi ca aceste contracte să includă cerinţe de transparenţă pentru furnizori.
Orice decizie privind renunţarea la drepturile de proprietate intelectuală va fi luată de Consiliul TRIPS al OMC, care s-a reunit la 8-9 iunie, ocazie cu care Comisia a prezentat propunerea europeană ce nu conţine o solicitare de derogare de la patente. În cadrul unei dezbateri care a precedat adoptarea rezoluţiei, mai multe grupuri politice au pledat în favoarea unei astfel de derogări.