Antena LIVE

Curs valutar

Parlamentul german a aprobat legea care acordă beneficii persoanelor vaccinate anti-Covid. Ce facilități vor avea

Persoanele care au fost complet vaccinate împotriva Covid-19, ori care s-au recuperat după ce au făcut boala, s-ar putea bucura cât de curând de mai puține reguli, în Germania, atunci când ies la cumpărături ori se întâlnesc cu prietenii. 

De la 06.05.2021, 21:39
WhatsApp
Parlamentul german a aprobat legea care acordă beneficii pentru persoanele vaccinate anti-Covid. Ce facilități vor avea Profimedia Images

Bundestagul, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei, a aprobat, joi, proiectul Guvernului Angela Merkel prin care acordă privilegii speciale persoanelor vaccinate sau vindecate de COVID-19.

Proiectul va intra în vigoare dacă va fi aprobat şi de Bundesrat, Camera superioară a Parlamentului de la Berlin, iar măsurile ar putea fi puse în aplicare de sâmbătă.

Ce beneficii vor avea nemții vaccinați ori vindecați de Covid-19

Astfel, persoanele vaccinate sau vindecate de Covid-19 nu vor mai fi vizate de restricții privind întâlnirile private și nici numărul persoanelor aflate la un moment dat într-o încăpere nu mai este restricționat.

Pe acelaşi subiect

În alte domenii - cum ar fi cumpărăturile sau mersul la coafor - acestea vor fi tratate la fel ca persoanele care au dat rezultate negative la Covid-19, scrie dw.com.

Încă vor fi nevoiți să poarte măști și să păstreze distanța fizică și tot nu ar putea să meargă la restaurante sau hoteluri, deoarece sunt încă închise în majoritatea statelor federale.

Obligațiile de carantină ar fi, de asemenea, ridicate.

Beneficiile pentru vaccinați, importante pentru statul de drept

Relaxările se aplică persoanelor care au primit cea de-a doua doză de vaccin cu cel puțin 14 zile în urmă și celor care s-au vindecat de boală, cu condiția să fi trecut între 28 de zile și șase luni, și are un test PCR pentru a demonstra acest lucru.

Ministrul federal al Justiției, Christine Lambrecht, a numit regula un „pas important și imperativ pentru statul de drept”.

Lambrecht a justificat regula spunând că drepturile de bază trebuiau reinstaurate și a îndemnat cetățenii să lucreze „responsabil” pentru a se asigura că toată lumea poate reveni în curând la normalitate.

Florin Cîțu, despre acordarea de beneficii pentru cei vaccinaţi

Miercuri, premierul Florin Ciţu a afirmat că este necesară motivarea populaţiei să se vaccineze, iar oferirea de facilităţi pentru cei care o fac i se pare normală.

„Dacă Germania are beneficii pentru persoanele vaccinate, cred că şi pentru noi este ok”, a afirmat premierul, întrebat dacă nu este vorba despre discriminare.

Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

germania beneficii vaccinati vaccin covid boala
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o...
Fanatik.ro
Publicat 17.10.2024
Avertisment de la Washington: După Ucraina, Putin va invada Republica Moldova....
spotmedia.ro
Publicat 17.10.2024
O bază aeriană NATO din Europa de Est va găzdui avioane de luptă cu capacitate...
spotmedia.ro
Publicat 16.10.2024
Câștigători Asia Express 2024 | Cum au triumfat Nicolai Tand și Sorin Brotnei...
Gandul
Publicat 17.10.2024
Cine a fost Yahya Sinwar, liderul Hamas, pe care Israelul l-a numit „un om mort...
Adevărul
Publicat 17.10.2024
Care au fost ultimele clipe din viața lui Liam Payne. Ce ar fi făcut în camera...
A1
Publicat 17.10.2024
Horoscopul zilei de 17 octombrie 2024. Racii se îndrăgostesc. Află ce se...
CaTine
Publicat 17.10.2024
EXCLUSIV! Primele declarații ale lui Babs, după ce Dorian Popa a fost surprins...
spynews.ro
Publicat 17.10.2024
Eduard Novak e scandalizat: „Contabila ia 162.000 de euro, mai mult decât David...
GSP
Publicat 16.10.2024
Testul pe care numai geniile îl pot rezolva în doar 10 secunde. Poți vedea al...
Click.ro
Publicat 17.10.2024
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie...
Useit
Publicat 17.10.2024
Doliu în lumea artistică. A murit unul dintre cei mai importanți actori și...
Redacţia.ro
Publicat 17.10.2024
Director de fabrică din Sălaj, apropiat al grupării liberale conduse de Lucian...
libertatea.ro
Publicat 17.10.2024
Tyla a purtat o costumație de înger la Victoria’s Secret Fashion Show 2024....
ZU
Publicat 17.10.2024
Rețeta simplă de plăcintă cu dovleac. Ce să pui în aluat ca să iasă fraged...
Hello taste
Publicat 17.10.2024
Sindromul ochilor uscați în sarcină: cauze și tratament
Deparinti
Publicat 17.10.2024
Cum este să fii avocat în România. Dezvăluiri de culise: „Se...
ziare.com
Publicat 17.10.2024
Paulina Mercado își anunță retragerea temporară din televiziune. Iubita lui...
Happy
Publicat 17.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum te poate ajuta apa infuzată. Ce este și ce arome îi poți adăuga
Medicool
Publicat 17.10.2024
Ion Ţiriac, prins la volan cu 340 km/oră de poliţie şi trimis spre judecată....
orangesport.ro
Publicat 14.10.2024