Antena LIVE

Curs valutar

Partidul pro-rus ''ŞOR'' declarat ilegal. Curtea Constituţională a R. Moldova şi-a pronunţat verdictul. Ce se întâmplă cu aleşii

Curtea Constituțională din R. Moldova a declarat oficial neconstituțional Partidul ȘOR, condus de fostul deputat Ilan Șor.

De la 19.06.2023, 18:15
WhatsApp
Maia Sandu Profimedia

Curtea Constituţională a Republicii Moldova (CCM) a declarat luni drept neconstituţional partidul pro-rus al oligarhului fugar Ilan Şor, aflat în spatele unui val de manifestaţii antiguvernamentale, constatând că această formaţiune politică a acţionat în contradicţie cu principiile statului de drept şi a pus în pericol suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, relatează Agerpres

Partidul ŞOR, pro-rus, acuzat de Occident şi de Chişinău că încearcă să destabilizeze R. Moldova

Magistraţii Curţii Constituţionale s-au pronunţat astfel în cazul unei sesizări depuse de guvernul de la Chişinău privind scoaterea în afara legii a formaţiunii politice fondate şi conduse de Ilan Şor, acuzat de Occident şi de Chişinău că încearcă să destabilizeze Republica Moldova, în timp ce SUA şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni împotriva sa.

Potrivit preşedintelui CCM, Nicolae Roşca, de la data pronunţării prezentei hotărâri, Partidul "ŞOR" se consideră dizolvat şi niciun act adoptat după pronunţarea hotărârii Înaltei Curţi nu are valoare juridică. Totodată, reprezentanţii Partidului "ŞOR" care exercită mandate de deputat în Parlament vor continua să-şi exercite aceste mandate, doar că în calitate de deputaţi independenţi, fără dreptul de a se afilia altor grupuri parlamentare.

Pe acelaşi subiect

La fel, listele candidaţilor supleanţi în parlament şi consiliile locale/raionale au fost declarate nule. Astfel, în cazul în care un mandat în parlament atribuit Partidului "ŞOR" devine vacant, acesta va rămâne vacant pe întreaga perioadă a legislaturii a XI-a, iar Curtea Constituţională nu va valida în acest sens niciun mandat.

Decizia CCM a fost luată în conformitate cu punctul patru al articolului 41 din Constituţia Republicii Moldova care prevede că "partidele şi alte organizaţii socio-politice ale căror scopuri sau activităţi sunt îndreptate împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale".

Ministerul moldovean al Justiţiei va înfiinţa o comisie specială pentru a finaliza toate procedurile legale de lichidare a partidului. Şedinţele Curţii Constituţionale în problema constituţionalităţii Partidului "ŞOR" au început la 10 mai şi au durat timp mai bine de o lună. În toată această perioadă, părţile au fost invitate să-şi prezinte poziţiile, argumentele, pledoariile şi replicile finale.

Printre argumentele reprezentanţilor guvernului de a scoate acest partid în afara legii, Deschide.md menţionează faptul că "membri ai Partidului "ŞOR" ar fi mituit alegători şi protestatari, formaţiunea respectivă ar avea legături cu persoane dubioase de la Kremlin, ar fi încălcat în mod repetat legislaţia în ceea ce priveşte activitatea financiară a partidului etc".

Partidul ŞOR neagă toate acuzaţiile: Sunt motivate politic

De cealaltă parte, apărătorii Partidului "ŞOR" au negat acuzaţiile aduse de avocatul guvernului. Avocaţii formaţiunii au menţionat că acestea toate sunt motivate politic şi au acuzat reprezentantul guvernului că foloseşte unele informaţii care fac parte din alte dosare şi la care avocatul guvernului nu ar trebui să aibă acces. La şedinţele Curţii Constituţionale au fost prezenţi deputaţii partidului - Marina Tauber şi Denis Ulanov. Mai mult, reprezentanţii partidului au cerut ca şi Ilan Şor să intervină prin video-call în cadrul şedinţei, dar acest lucru nu a fost acceptat de către magistraţii Curţii Constituţionale.

De asemenea, în cadrul uneia dintre şedinţe avocaţii Partidului "ŞOR" au cerut să fie audiată şefa Procuraturii Anticorupţie, Veronica Drăgălin, având în vedere că o serie de probe, care se află la Procuratură, au fost înaintate Curţii Constituţionale, dar pe marginea cărora nu ar fi existat o decizie judecătorească. Astfel, spun avocaţii partidului, nu a fost respectată prezumţia nevinovăţiei.

Partidul "ŞOR" este urmaşul de drept al formaţiunii "Ravnopravie", preluată de către omul de afaceri Ilan Şor. În anul 2015, Ilan Şor a câştigat alegerile locale şi a devenit primar de Orhei, aminteşte Deschide.md. În anul 2016, Ilan Şor a fost ales preşedinte al partidului "Ravnopravie", condus anterior de politicianul Valerii Klimenko, un susţinător înflăcărat al Federaţiei Ruse. Patru luni mai târziu, formaţiunea îşi schimbă denumirea în partidul politic "ŞOR".

În alegerile parlamentare din 2019 şi 2021, Partidul "ŞOR" a intrat în parlament: în prezent grupul său parlamentar deţinând 5 mandate. Preşedintele formaţiunii, Ilan Şor, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 15 ani în dosarul "Frauda Bancară", dar a scăpat deplasându-se pe teritoriul statului Israel, unde se află şi în prezent, conform Deschide.md.

Şor nu a comentat deocamdată decizia Curţii Constituţionale, dar vicepreşedintele partidului, Marina Tauber, a condamnat procedurile judiciare. "Oricum vom fi la putere cu echipa noastră. Pentru noi, acest proces ruşinos este o experienţă", a spus ea. "Cetăţenii trebuie să aibă dreptul de a alege liber. Echipa noastră va lupta pentru tot ce este bun pentru Moldova", a adăugat ea. Şor a negat anterior că protestele ar fi făcut parte din încercări de destabilizare a Republicii Moldova sau dintr-o ameninţare rusească şi a acuzat-o pe Maia Sandu că duce Moldova spre faliment.

Prima reacţie de la Moscova

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a dat de înţeles că decizia încalcă principiile democratice.

"O instanţă de judecată din Moldova a scos în afara legii partidul de opoziţie ŞOR. Democraţia progresează. Ce urmează? O regină româncă a întregii Moldove?”, a scris Zaharova pe canalul său de Telegram la puţin timp după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale din Republica Moldova, relatează NewsMaker.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ilan sor partid republica moldova ilegal
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025