Antena LIVE

Curs valutar

Pentagonul anunţă revocarea acordului prin care Khalid Sheikh Mohammed, ''creierul'' atentatelor de la 11 septembrie, scăpa de pedeapsa cu moartea

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a revocat vineri acordul de pedeapsă negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat "creierul" atentatelor de la 11 septembrie 2001, preluând dosarul "având în vedere importanţa acestei decizii", potrivit unei note publicate de Pentagon, relatează sâmbătă AFP şi Reuters.

De la 03.08.2024, 07:28
Pentagonul anunţă revocarea acordului prin care Khalid Sheikh Mohammed, ''creierul'' atentatelor de la 11 septembrie, scăpa de pedeapsa cu moartea Profimedia

Revocarea este efectivă şi pentru cei doi coacuzaţi, Walid bin Attash şi Mustafa al-Hawsawi, deţinuţi la baza militară americană de la Guantanamo şi vizaţi de acordul care îi scutea de pedeapsa cu moartea.

"Am decis, având în vedere importanţa deciziei de a încheia acorduri de pedepse înaintea procesului cu acuzaţii (...), că responsabilitatea unei astfel de decizii ar trebui să-mi revină", a explicat şeful Pentagonului, potrivit Agerpres.

Acordul anunţat miercuri a şocat mulţi apropiaţi ai celor aproape 3.000 de victime de la 11 septembrie.

Cei trei bărbaţi sunt acuzaţi de terorism şi uciderea a aproape 3.000 de persoane

Cei trei bărbaţi sunt acuzaţi de terorism şi uciderea a aproape 3.000 de persoane în atentatele de la New York şi Washington, unul dintre cele mai traumatizante episoade din istoria Statelor Unite.

Acordul îi permitea lui Khalid Sheikh Mohammed (KSM) să evite un proces în care risca pedeapsa cu moartea, în schimbul unei sentinţe de închisoare pe viaţă, notează New York Times.

KSM este cel mai cunoscut deţinut în centrul de detenţie din Golful Guantanamo, care a fost deschis în 2002 de fostul preşedinte George W. Bush pentru a-i găzdui pe militanţii străini suspecţi după atacurile de pe teritoriul SUA de la 11 septembrie. Populaţia sa era de 800 de deţinuţi în perioada de vârf, dar acum au mai rămas 30.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pentagon atentat 11 septembrie statele unite
Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Acesta este “Drumul binelui” din România. Locul fascinant, inclus în...
Fanatik.ro
Publicat 16.09.2024
Un asteroid de mărimea unui zgârie-nori va trece pe lângă noi cu de 26 de ori...
spotmedia.ro
Publicat 16.09.2024
Teodosie continuă șirul declarațiilor controversate: „Femeile trebuie sa...
Gandul
Publicat 16.09.2024
Cutremur în România. Director INFP: „Trebuia să vină unul mai mare în zona...
Adevărul
Publicat 16.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 17 septembrie 2024. Balanțele se simt iubite. Află ce se...
CaTine
Publicat 16.09.2024
Cristina Irimie, profesoara ucisă în atacul armat de la un liceu din SUA, a fost...
spynews.ro
Publicat 16.09.2024
Soția regretatului Gigi Mulțescu dă vina pe vaccinul anti-COVID pentru...
GSP
Publicat 16.09.2024
Imagini inexplicabile surprinse în timpul nopții, la ora 00:31, într-o...
Click.ro
Publicat 16.09.2024
Fenomenul astronomic care va schimba cerul. Ce se va întâmpla pe 17 septembrie
Useit
Publicat 16.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
De ce nu poate fi înmormântat Gigi Mulțescu în locul unde și-ar fi dorit...
Redacţia.ro
Publicat 16.09.2024
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18...
libertatea.ro
Publicat 16.09.2024
Lady Gaga le-a răspuns celor care i-au spus că „nu va fi niciodată...
ZU
Publicat 16.09.2024
Aluat fraged pe bază de iaurt. Rețeta de care ai nevoie atunci când vrei să...
Hello taste
Publicat 15.09.2024
Epilepsia la copii: cauze, tipuri și tratament
Deparinti
Publicat 16.09.2024
Noile reguli pentru pensionarea anticipată: ce privilegii au pierdut și ce au...
ziare.com
Publicat 16.09.2024
Thalía a participat în cadrul premiilor MTV VMA. Diva a purtat o rochie...
Happy
Publicat 16.09.2024
Alimente care previn constipația. Metode naturale de tratament pentru această...
Medicool
Publicat 16.09.2024
Gigi Becali a anunţat lovitura de 2 milioane de euro la FCSB, apoi a transmis...
orangesport.ro
Publicat 16.09.2024