Antena LIVE

Curs valutar

Peste 8.500 de pompieri în luptă cu flăcările în California

Mii de pompieri luptau duminică împotriva a cel puțin 20 de incendii în California, afectată de cea mai gravă secetă din istoria sa

De la 02.08.2015, 21:58
WhatsApp

Mii de pompieri luptau duminică împotriva a cel puțin 20 de incendii în California, afectată de cea mai gravă secetă din istoria sa

"De joi seara, mii de trăsnete au declanșat câteva sute de mici incendii", a indicat Calfire, organism de prevenire a incendiior în California, într-un comunicat difuzat duminică.

Meteorologii prevedeau furtuni la munte în timpul zilei, cu puține șanse de ploaie. Fulgere ar putea deci declanșa din nou incendii, lovind solul și vegetația uscată de patru ani de secetă istorică.

Circa 8.500 de pompieri combăteau duminică dimineață 21 de vaste incendii, risipite în acest stat de pe coasta de vest a SUA. Peste 6.000 de locuitori au fost evacuați în zonele de intervenție a Calfire, a indicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a acestei instituții.

Pompierii californieni au primit ajutorul pompierilor din alte state americane, precum Nevada și Colorado. Garda Națională din California a fost de asemenea mobilizată.

În unul din incendii, botezat Rocky Fire, au ars aproape 186 km2 de miercuri după-amiază și distruse 24 de case. Doar pentru stingerea lui au fost mobilizați aproape 2.000 de pompieri, 180 de autospeciale, patru avioane și 19 elicoptere. În noaptea de sâmbătă spre duminică, el a distrus încă aproximativ 80 km2. Aproape 12.000 de persoane și 5.200 de locuințe au fost evacuate.

În total, 21 de incendii distruseseră până duminică aproximativ 500 km2 de teren. Originea acestui incendiu și a multor altora constituie obiectul unei anchete a poliției.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Calfire, Daniel Berlant, 95% din incendiile înregistrate în California sunt provocate de om, fie din imprudență sau fie de un aparat electric, precum o secerătoare de gazon care produce scântei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

california incendiu de vegetatie pompier
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025