Plenul Parlamentului European dezbate situaţia statului de drept din România: 'Vrem să vă fim parteneri, dar parteneri egali'
Situaţia statutului de drept din România a reprezentat, astăzi, subiectul unei dezbateri în plenul Parlamentului European. În timp ce oficialii europeni s-au arătat îngrijoraţi, premierul României a arătat că unele aspecte au fost ascunse.
De Redactia Observator la 03.10.2018, 11:45Situaţia statutului de drept din România a reprezentat, astăzi, subiectul unei dezbateri în plenul Parlamentului European. În timp ce oficialii europeni s-au arătat îngrijoraţi, premierul României a arătat că unele aspecte referitoare la dosare contrafăcute şi controlul justiţiei au fost ascunse.
De asemenea, unii europarlamentari români, printre care şi Monica Macovei, au atacat în termeni duri conducerea politică actuală din România, cât şi Guvernul.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că nu se pune problema activării articolului 7 din Tratatul UE şi că referirea la chemarea Guvernului în instanţă viza infringementul pentru neaplicarea directivei privind spălarea banilor.
- Monica Macovei, în plenul Parlamentului European: 'Guvernul a lovit cu bastoane şi grenade poporul'
- Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Frans Timmermans. Premierul speră ca dezbaterea din PE să fie "argumentată şi...
- Parlamentul European dezbate, miercuri, în plen, situaţia din România. Toader: Nu se pune problema activării...
În discuţia cu Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene, Viorica Dăncilă şi-a exprimat dorinţa ca dezbaterea de astăzi din plenul Parlamentului European să fie argumentată şi constructivă.
Acualizare 11:20 - Frans Timmermans a reluat discursul, vorbind despre progresele pe care România le-a făcut în ultimii 30 de ani, după căderea comunismului şi că românii trebuie protejaţi, indiferent de clasa politică a ţării.
"Am urmărit îndeaproape tot ce s-a întâmplat în România. Acum 30 de ani se elibera dintr-un sistem corupt. Dacă ne gândim la asta şi ne uităm unde a ajuns astăzi România, vedem progrese enorme. Aparte de componenţa politică. Sunt îngrijorat pentru ca, pe ultima sută de metri a acestui maraton, riscăm să nu trecem linia de sosire. Riscăm să mergem într-o direcţie greşită, dacă renunţăm la lupta anticorupţie. Recomandările Comisiei de la Veneţia sunt importante. Dar uitaţi-vă şi la recomandările MCV. Eu voi continua dialogul cu Guvernul român.", a conchis Timmermans.
Premierul Viorica Dăncilă a preluat din nou cuvântul, venind cu răspunsuri în urma discursurilor celorlalţi europarlamentari
"Am văzut lucruri pe care le-am luat în calcul, lucruri constructive, dar există multă dezinformare. Îi acuz pe cei care stau în spatele acestei dezinformări. Nu am sa ignor vocea poporului. Martor este larga susţinere populară pe care o avem în România. Vreau un dialog corect pentru România şi pentru UE. Acest Guvern pe care doamna Macovei îl critică atât de des a crescut nivelul de trai al României. Nu pot răspunde tuturor. România este divizată, da. Vrem dialog, dar să nu încercam să ne învrăjbim unii pe alţii. Împreună trebuie să creionăm lucruri care ne unesc şi nu cele care divizează. Reforma justiţiei este iniţiată în Parlament. Parlamentul a fost decizia poporului. Şi aici este dezinformare. Vom ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia. România este o ţară pro-europeană. Vă spune o fostă colegă de a dumneavoastră",
Mari Jean Marinescu, europarlamentar:
"De doi ani, poporul român se manifestă în stradă pentru o bună guvernare. Oamenii întreabă ce poate face UE pentru noi. Răspunsul nostru trebuie sa fie unul convingător, să apărăm valorile europene. Trebuie să ştim că oamenii se manifestă împotriva unui guvern condus de preşedintele PSD, care este un infractor. Suntem alături de poporul român şi să apărăm o bună guvernare."
Eleftherios Synadinos, europarlamentar:
"Au existat erori din două părţi. 11 ani după intrarea României în UE, procesul a deraiat. Nu e posibil să interveniti în Constituţia României. Exist multă ipocrizie. Comentaţi că Jandarmeria a intervenit cu gaze lacrimogene în România, insa acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Salonik, dar nu aţi sesizat nimic."
Răzvan Popa, europarlamentar PSD:
"Preda este o ruşine, nu respectă această instituţie. Nu este nevoie de vreo autorizaţie ca să protestezi în Europa. Dublul standard devine astăzi o realitate. Este dovada unei lipse de analiză şi de obiectivitate.
Deşi este obligatoriu, de ce nu am avut niciun fel de analiză in ce priveşte lupta anticorupţie în toate statele membre ale UE?", a fost reacţia europarlamentarului.
Roberta Metsola, europarlamentar:
"Vorbim de jandarmi care au bătut oameni nevinovaţi, în România. Oamenii au ieşit să apere ţara de corupţie şi abuzuri. Oamenii strigau <<justiţie, nu corupţie>>. Asta înseamnă Uniunea Europeană. Justiţie, nu corupţie."
Laurenţiu Rebega, europarlamentar:
"E obligatoriu să subliniez ca nu sunt de acord ca românii să fie pedepsiţi din cauza a ce fac politicienii lor. Românii nu trebuie sa sufere pentru sforăriile conducătorilor. Să îi criticăm şi sancţionăm pe politicienii vinovaţi, nu pe cetăţenii României."
Dan Nica, europarlamentar:
"Aş dori să fac o primă declaraţie. România nu acceptă monedă de schimb. Înţelegem că au fost îngrijorări. Fiecare ţară trebuie să fie judecată în funcţie de propriile sale merite. România are un trecut întunecos şi un sistem judiciar pervertit. Au fost oameni care au forţat procurori să facă dosare la comandă. Toată lumea în România trebuie să înţeleagă că justiţia se face doar în sala de judecată. Să se ştie că vremurile care au fost nu se mai pot întoarce. Oameni ca Preda şi Macovei au reuşit să facă o ruşine din justiţia din România."
Actualizare 10:40 - Un europarlamentar a rezonat cu discursul premierului şi a ridicat aceeaşi întrebare: de ce Jandarmeria Română este blamată pentru intervenţia din 10 august, iar despre evenimentele recente din Spania nu se aminteşte.
"Lupta împotriva corupţiei este crucială pentru statul de drept. Trebuie să ne amintim ca societatea este extrem de divizată. Susţinătorii PSD-ului sunt consideraţi stupizi. Apărarea statului de drept e extrem de importantă. Cred că trebuie să folosim aceste principii pentru toate ţările. S-a vorbit, legat de protestul din 10 august, de imagini cu protestatari bătuţi de jandarmerie. Mă întreb de ce România trebuie sa fie condamnată, în timp ce Spania nu e condamnată, pentru aceeaşi atitudine a forţelor de ordine", a spus unul dintre europarlamentarii prezenţi la dezbatere.
Monica Macovei, europarlamentar:
"Dragnea şi Tăriceanu atacă acum Uniunea Europeană. Românii suferă din cauza unui Guvern care lucrează împotriva lor. România este cinsitită. Guvernul a lovit cu bastoane românii în 10 august. Dragnea a decis să pregătească legi că să îngroape şi presa independentă. Au schimbat legile justiţiei, codurile penale, pentru a scăpa de infracţiuni. Românii protestează, nu sunt inerţi. Sunt un popor viu şi vor riposta întotdeauna."
Weiden Holzer, membru al Parlamentului European:
"Suntem îngrojoraţi de rapoartele care vin din România. Vrem o detaliere corectă. Ţara aceasta are un potenţial foarte mare de viitor. Punctul de plecare al României a fost foarte dificil. Vrem ca principiile să fie folosite constructiv."
Viorica Dăncilă, premierul României:
"Trebuie să facem o justiţie corectă pentru cetăţeni. Justiţia trebuie să fie garanţia că legile şi drepturile cetăţeneşti sunt respectate. Este legitim să ne întrebăm. În ce fel a apărat MCV cetăţenii rmâni de abuzuri? Nu am vazut nimic despre încălcările dreprutilor omului. Sunt dovezi că s-au falsificat probe pentru a crea vinovăţii. Nimic despre asta în raportul MCV. Cer oficial să mi se spună cine a redactat rapoartele MCV şi a omis aceste realităţi de neconceput în UE. De la abuzuri grave trebuie să începem. Peste 3.000 de magistraţi au fost cercetaţi de DNA. O spun cu multă îngrijorare magistraţii din România. Va asigur ca avem buna credinta si vom tine cont de recomandarile Comisiei de la Venetia. Azi v-am informat pe toţi, oficial, despre abuzurile din România. Nu se va mai putea vorbi despre justiţia din România, fără a aduce în discuţie aceste abuzuri. Puneţi întrebări înainte de a ridica piatra asupra României.
Jandarmeria Română e acuzată că a intervenit abuziv la protestul din 10 august, dar de ce nu se fac aceleaşi acuzaţii şi legat de evenimentele de săptămâna trecută de la Bruxelles. Nu interziceţi în România lucruri acceptate în celelalte ţări ale Uniunii Europene. Nimeni nu întoarce România de la Parcursul European", a conchis Viorica Dăncilă.
Frans Timmermans, prim vicepreşedintele Comisiei Europene:
"Ultima dată am discutat statul de drept în România în februarie. Astazi facem un inventar. Suntem conştienţi că reforma legilor justiţiei au dus la îngriorări în interiorul dar şi exteriorul ţării. Românii dar şi CE consideră că această reformă afectează lupta anticorupţie.
În ce priveşte legile justiţiei. in ultimul an, aceste legi au fost amendate de Parlemantrul European. Asta a atras critici din partea instituţiilor din România. Opinia finală va fi adoptată la finalul acestei luni. Ştiu că Parlamentul României nua dat semne că răspunde la semenel şi avuzele primite.
În ce priveşte modificările Codului Penal, au fost amendate în luna mai. Se aşteaptă sentinţele la jumătatea lui Octombrie. Climatul necesar pentru o reformă s-a deteriorat din cauza protocoalelor secrete. Este nevoie de o independenţă a justiţiei. Legile nu trebuie să aibă un impact negattiv asupra justiţiei. Pentru a vedea exact impactul legilor just
În ce priveşte procedura de demitere a şefei DNA, vreau sa amintesc că până acum activitatea DNA, comisia a făcut un raport pozitiv. Comisia a recomandat ca autorităţile române să ceară ajutorul Comisiei de la Veneţia", a spus prim vicepreşedintele CE, Frans Timmermans.