Pod prăbușit în Pittsburgh, chiar înainte de vizita lui Biden. Victimele au făcut un lanț uman pentru a se salva de pe marginea prăpastiei
Un pod s-a prăbușit sub greutatea zăpezii în orașul american Pittsburgh, cu doar câteva ore înainte ca președintele Joe Biden să viziteze orașul pentru o promova pachetul de 1 trilion de dolari dedicat infrastructurii. Colapsul s-a produs chiar în timp ce un autobuz cu pasageri se deplasa pe pod. Disperați, oamenii au făcut un lanț uman pentru a se salva din mastodontul ce atârna, la propriu, pe marginea prăpastiei.
De Redactia Observator la 28.01.2022, 17:48Potrivit Associated Press, prăbușirea podului a fost raportată înainte de ora locală 7:00. Oficialii din administrația orașului Pittsburgh au avertizat că există o scurgere de gaze, după colapsul construcției, motiv pentru care alimentarea în zonă a fost sistată.
Șeful pompierilor din Pittsburgh, Darryl Jones, a declarat că trei sau patru autoturisme erau pe pod în momentul în care acesta a picat, 10 oameni fiind răniți ușor. Nicio persoană nu a avut viața pusă în pericol, a spus Jones, circulația fiind ulterior restricționată.
Prăbușirea podului, chiar înainte de vizita președintelui Joe Biden
"Este doar o scenă groaznică și ireală. Sper că este un semnal pentru națiune că avem nevoie să facem acele investiții în infrastructură", a declarat locotenent-guvernatorul John Fetterman.
Casa Albă a transmis că planurile președintelui Joe Biden rămân neschimbate. "Echipa noastră este în legătură cu oficialii locali și de stat, în timp ce ei continuă să adune informații despre motivele prăbușirii. Președintele este recunoscător pentru echipajele de urgență care s-au grăbit să ajute șoferii și cei care se aflau pe pod la acel moment", se arată într-un comunicat.
Pe podul de oțel, construit în 1970, circulau circa 14.500 de autoturisme în fiecare zi, potrivit unei stimări din 2005.