Polonia este în stare de şoc după asasinarea brutală a primarului din Gdansk. Mii de oameni au adus un ultim omagiu edilului
Atât în oraşul-port, cât şi la Varşovia şi în întreaga ţară au avut loc impresionante manifestaţii împotriva violenţei. Primarul Pavel Adamovici a decedat în spital, la câteva ore după ce fusese înjunghiat, chiar pe scena unui concert de binefacere, de un fost deţinut cu probleme psihice.
De Redactia Observator la 15.01.2019, 10:40Atât în oraşul-port, cât şi la Varşovia şi în întreaga ţară au avut loc impresionante manifestaţii împotriva violenţei. Primarul Pavel Adamovici a decedat în spital, la câteva ore după ce fusese înjunghiat, chiar pe scena unui concert de binefacere, de un fost deţinut cu probleme psihice.
Mii de oameni s-au adunat în centrul istoric din Gdansk pentru un ultim omagiu adus celui ce a fost, mai bine de 20 de ani, edilul oraşului. Mulţimea şi-a exprimat opoziţia fermă faţă de violenţa care se manifestă tot mai puternic în viaţa socială. Deşi provin din partide adverse, preşedintele Poloniei şi cel al Consiliului European au fost, amândoi, prezenţi.
Andrzej Duda: Aceasta a fost, cu siguranţă, o grea lovitură pentru întreaga noastră comunitate, comunitatea tuturor celor care doresc să facă binele.
Donald Tusk: Vom apăra oraşul nostru, Gdansk, Polonia noastră, Europa noastră împotriva urii şi a răutăţii. Îţi promitem că o vom face. Rămas bun, Pawel!
Manifestaţii asemănătoare au avut loc, de asemenea, la Varşovia şi în toate marile oraşe ale Poloniei. Şi în Parlamentul European s-a păstrat un moment de reculegere.
Pavel Adamovici fusese ales primar, fără întrerupere, din 1998, iar la ultimul scrutin primise 65 la sută din voturi. Până acum trei ani, când devenise independent, Adamovici aparţinea partidului lui Donald Tusk, aflat, în prezent, în opoziţie. De orientare liberală, primarul era un critic al actualului guvern polonez. Deşi asasinatul nu a avut un mobil politic, mulţi îl asociază cu tensiunea creată între putere, opoziţie şi societatea civilă.
Lech Walesa: Politica este de vină. Întregul sistem politic poartă răspunderea pentru că s-a putut întâmpla aşa ceva.
Ucigaşul primarului este un tânăr abia ieşit de la închisoare, unde stătuse cinci ani şi jumătate pentru jafuri de bănci. În detenţie, a fost tratat pentru schizofrenie, potrivit presei poloneze. Se pare că el învinuia, pentru condamnarea sa, partidul din care făcuse parte Adamovici. Avocatul său spune că individul nu mai recunoaşte crima pe care a comis-o în faţa câtorva sute de oameni. Guvernul polonez a anunţat că ziua funeraliilor primarului va fi una de doliu naţional.