Povestea băiețelului cu picioarele amputate care așteaptă în frig, alături de miile de migranți, la granița cu Polonia
Un băiețel de 9 ani, cu ambele picioare amputate, se află printre mile de migranți care așteaptă la granița cu Polonia, scrie Reuters. Taman speră să ajungă în Germania, unde un spital i-a oferit ajutor medical.
De Redactia Observator la 17.11.2021, 12:00Taman, îmbrăcat cu un hanorac deschis la cuoare, așteaptă alături de părinții săi, fratele de 11 ani și sora de doar 7 luni, să ajungă în siguranță în Vest, scrie Reuters.
„Suntem aici de opt zile. Este foarte frig. Am venit din Irak pentru fiul nostru Taman. Vreau să-mi duc familia într-o țară în care drepturile ne sunt respectate”, a declarat tatăl său, Sangar. „Am venit de departe, cu el. Facem apel la ajutor. Vreau ca fiul meu să locuiască într-un loc frumos”.
Unchiul lui Sangar, Jwamar, a declarat pentru Reuters că băiatul suferă de o boală congenitală, iar un spital din Germania s-a oferit să-l ajute, însă familia sa nu a reușit să obțină vizele necesare pentru a călători în Europa. Bărbatul a mai povestit că rudele sale au călătorit din Irak, prin Dubai, în Minsk și au ajuns la granița cu Polonia pe 8 noiembrie, cu speranța că vor ajunge în Germania.
- Scene ca la război: Polonezii au apărat frontiera UE cu grenade lacrimogene și tunuri cu apă, după ce migranții...
- O tânără însărcinată în 8 luni a povestit cum a fost ajutată de polițiștii din Belarus să ajungă în...
- Mii de migranți, blocați în teritoriul nimănui, au luat cu asalt frontiera UE. Polonezii au tras cu gaze...
Mii de migranţii pierduţi în teritoriul nimănui
Liderii UE anunţă că vor impune sancţiuni companiilor aeriene care vor mai transporta migranţi către Europa. Între timp, preşedintele Franţei l-a contactat, prin telefon, pe Vladimir Putin, iar Angela Merkel a discutat cu preşedintele Belarusului. La lăsarea nopţii, un grup de migranţi a încercat să forţeze bariera de la graniţă. O femeie a aruncat cu un tub de gaz lacrimogen în direcţia grănicerilor polonezi, însă forţele de ordine i-au capturat la scurt timp pe refugiaţi.
Violenţele vin după ce în cursul zilei Belarusul a deschis larg graniţele şi a lăsat sute de imigranţi să treacă prin punctul de frontieră. De partea poloneză i-a aşteptat însă un cordon de poliţişti echipaţi ca pentru război. Migranţii par pierduţi în teritoriul nimănui. Germania refuză să accepte avioanele trimise de Minsk, Uniunea Europeană menţine închise graniţele terestre, iar Belarusul nu vrea să îi primească înapoi. "Nu au la ce să se întoarcă aici. Nu au ce să facă aici." a spus Aleksandr Lukaşenko.
Uniunea Europeană răspunde provocării de la Minsk cu noi sancţiuni, mai severe, iar pedepsite ar urma să fie şi companiile aeriene care sprijină operaţiunea lui Lukaşenko. ”Vom deschide calea pentru o lege care va sancţiona companiile aeriene care susţin traficul uman.Turkish Airlines a spus că nu va mai sprijini Belarusul la fel şi Cham Wings din Siria. Vor urma şi alţii”, a transmis Urusula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.
Vladimir Putin pare să joace rolul de mediator în acest conflict, însă în acelaşi timp mobilizează soldaţi şi tehnică militară în Belarus şi în estul Ucrainei. ”Această mobilizare militară reduce timpul de avertizare în cazul unei decizii a Rusiei de a începe o acţiune militară agresivă.”, a spus Jens Stoltenberg, Secretarul-General al NATO.
Polonia, Lituania şi Letonia au cerut consultări în baza articolului 4 al Tratatului NATO, care practic atestă că integritatea teritorială, independenţa sau securitatea le sunt ameninţate. Şi Uniunea Europeană pare că se pregăteşte de conflict militar. O armată europeană, separată de NATO, ar putea fi formată până în 2025. Pentru început, aceasta ar fi formată din 5000 de soldaţi, iar nu toate ţările ar fi obligate să contribuie. O decizie finală urmează să fie luată în luna martie a anului viitor.