Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scene ca la război: Polonezii au apărat frontiera UE cu grenade lacrimogene și tunuri cu apă, după ce migranții i-au atacat cu pietre și copaci

Conflictul mocnit de la granița Uniunii Europene a degenerat în scene de violență extremă. Sute de migranţi au luat cu asalt azi punctul de trecere a frontierei dinspre Belarus, hotărâți să între pe teritoriul Uniunii Europene. În replică, forţele poloneze au pus tunurile cu apă pe refugiaţi. În urmă confruntărilor, cel puţin şapte poliţişti polonezi au fost grav răniţi.

de Redactia Observator

la 16.11.2021 , 20:33

Sunt scenele disperării. Sute de imigranţi pun la pământ gardurile din sârmă ghimpată ridicate de polonezi în faţa lor şi gonesc către punctul de trecere a frontierei. Vor să intre în Uniune Europeană. Spun că este singura lor şansă de a rămâne în viaţă şi sunt gata de orice. 

Hotărâţi să îi ţină de partea bielorusă a graniţei, poliţiştii polonezi au apărat frontiera Uniunii cu tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare. Chiar şi aşa, fac cu greu faţă asaltului. Toată ziua au fost sub asediu. Migranţii au aruncat în ei cu pietre, bare metalice, trunchuri de copac şi corturi. 

UE va impune noi sancțiuni Belarusului

Vezi și

Totul vine după ce ieri, în unanimitate, Uniunea Europeană a adoptat noi sancţiuni la adresa regimului Lukaşenko. Sunt vizate companiile aeriene şi agenţiile de turism care au colaborat cu Belarusul pentru a aduce migranţii la frontiera Uniunii. 

Aleksandr Lukaşenko, președinte Belarus: Nu adunăm imigranţi din toată lumea şi îi aducem în Belarus, aşa cum Polonia a informat Uniunea Europeană.   

În semn de solidaritate cu Bruxellesul, Statele Unite au anunţat că vor lua la rândul lor măsuri să pedepsească regimul Aleksandr Lukaşenko pentru repetatele încălcări ale drepturilor omului şi ale tratatelor internaţionale. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Scene ca la război: Polonezii au apărat frontiera UE cu grenade lacrimogene și tunuri cu apă, după ce migranții i-au atacat cu pietre și copaci