Antena LIVE

Premierul Boris Johnson susţine că tranziţia post-Brexit ar putea să se încheie fără un acord cu Uniunea Europeană

Boris Johnson avertizează că tranziţia post-Brexit s-ar putea încheia fără niciun acord cu Uniunea Europeană. Pe de altă parte, anumiţi oficiali susţin că Marea Britanie va trebui să accepte standardele impuse de UE, pentru a ajunge la o finalitate a discuţiilor.

De la 08.12.2020, 17:37
Boris Johnson urmează să se deplaseze la Bruxelles pentru ultimele eforturi de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană Profimedia Images

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a afirmat că negocierile cu Uniunea Europeană privind relaţiile post-Brexit s-ar putea încheia fără acord, chiar dacă oficialii susţin că eforturile de negociere vor fi făcute până în ultima clipă. 

"Suntem mereu încrezători, dar ar putea veni un moment în care vom admite că este momentul încheierii negocierilor şi că aşa stau lucrurile. Vom prospera foarte mult în orice mod şi, dacă vom ajunge la un model precum cel australian, este bine şi aşa", a declarat Boris Johnson.

Boris Johnson urmează să se deplaseze la Bruxelles pentru ultimele eforturi de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană, potrivit mediafax.ro. 

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a discutat telefonic cu premierul Marii Britanii, dar deocamdată nu au ajuns la un numitor comun, din cauza diferenţelor semnificative în trei probleme esenţiale: standardele concurenţiale egale, principiile de guvernare şi cotele de pescuit.

Reacţii la nivel înalt

Reprezentantul Franţei în Comisia Europeană, Thierry Breton, comisar pentru Piaţa Internă, a avertizat recent că nu va exista niciun acord post-Brexit dacă Marea Britanie nu acceptă standardele UE.

''Eu înţeleg foarte bine că prietenii noştri britanici vor să beneficieze de pe urma pieţei comunitare. Dacă britanicii acceptă aceste reguli, vor fi bineveniţi. Dacă nu le acceptă, nu va fi niciun acord'', a specificat acesta. 

Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, ţara va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. 

Ți-a plăcut acest articol?

brexit boris johnson uniunea europeana marea britanie
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024