Preot roman, acuzat de furt de enoriasii sai din SUA
Un preot roman stabilit in Statele Unite a dat sutana pe catuse. Prelatul e acuzat ca ar fi cheltuit aproape 200.000 de dolari din banii enoriasilor
De Redactia Observator la 18.07.2013, 19:28Intr-un catun uitat de lume din Bacau, parintii preotului Andrei Matei, alias Andre Matthews din Cleveland, framanta-n maini doua fotografii aproape sterse. Sunt singurele amintiri pe care le mai au de la fiul lor. Il stiau implinit in America, unde a plecat dupa Revolutie. Pana cand le-a spus ca azi asteapta o sentinta. "A spus ca s-a abatut o serie de romani din Romania, si-l condamna. Vreo 200.000 de dolari trebuie sa dea. Dar de unde sa dea? El e si bolnav. Acum nu stim ce o sa faca romanii astia cu el", spun parintii acestuia.
Preotul Andre Matthews e acuzat ca ar fi furat aproape 200.000 de dolari, donatii de la enoriasi si bani stransi la noptile de bingo pe care le-ar fi organizat in biserica. Mama lui crede ca e nepatat, ca acum 15 ani, cand l-a vizitat in America.
Si enoriasii bisericii catolice romanesti Sfanta Elena din Cleveland au avut un soc cand au aflat ca preotul ar fi un infractor. Preotul ar fi folosit banii sa-si acopere datoriile de pe carduri de credit, sa cumpere masini si sa platesca studiile unuia dintre membrii familiei. In speranta ca va primi o pedeapsa mai usoara, romanul a recunoscut acuzatiile de furt si spalare de bani. Pentru fiecare risca sa ramana in spatele gratiilor cate trei ani.
Inainte sa se descopere furtul de la biserica, reverendul Matthews si-a anuntat superiorii ca intra in concediu medical. N-a mai calcat niciodata in parohia din Cleveland. Anchetatorii l-au gasit pe preotul roman la peste 3.000 de kilometri departare, in Arizona. S-a angajat ca preot intr-o inchisoare si chiar locuieste acolo.