Presa rusă a publicat imagini care ar fi fost surprinse înainte ca submarinul din Hurghada să se inunde. 6 oameni, printre care 2 copii, au murit
Accident cumplit într-o staţiune de vacanţă iubită de mulţi români. Cel puţin 6 turişti, printre care şi doi copii, au murit după ce un submarin turistic s-a scufundat în largul coastelor staţiunii Hurghada. Alţi 39 de oameni au fost scoşi la suprafaţă în viaţă şi transportaţi la spital. Din primele informaţii, submarinul a lovit un recif de corali înainte de a se scufunda.
De Redactia Observator la 28.03.2025, 08:05Sunt imagini filmate înaintea tragediei, susţine presa rusă. Familii si grupuri de prieteni se bucură de una dintre cele mai frumoase privelişti din lume. Peşti tropicali şi celebrele recife de corali din Marea Roşie. În doar câteva secunde, momentele de bucurie au fost înlocuite de strigăte disprate de ajutor după ce submarinul în care se aflau s-a izbit de un recif. Presa locală scrie că accidentul s-ar fi produs din cauza unei erori de pilotaj.
Imagini filmate înaintea tragediei
Apa a inundat rapid cabina, iar submersibilul a început să se scufunde. Unii supravieţuitori povestesc scene de coşmar, zeci de oameni care încercau să iasă prin singurele două trape disponibile, părinţi care au încercat să-şi scoată mai întâi copii, cu preţul vieţii. Alţii susțin că trapele vasului erau deschise în momentul în care a început să se scufunde, iar turiștii aflați la bord nu au fost avertizați la timp.
Tragedia s-a produs în timpul uneia dintre primele curse din zi. Submersibilul se afla la un kilometru de ţărm, în dreptul hotelului Marriott. La bord erau 44 de pasageri şi doi piloţi. Vasul era la o adâncime de aproximativ 20 de metri atunci când s-a lovit de recif şi a început să se scufunde.
Astfel de excursii cu submarinul la recifele de corali sunt motivul pentru care mulţi turişti, inclusiv sute de români, merg anual în Hurghada.
Turiştii s-au plâns că submarinul este în stare groaznică
Înainte de aeastă ultimă călătorie, turiştii s-au plâns că submarinul este în stare groaznică, cu hublouri şi geamuri crăpate, că vestele de salvare sunt deteriorate, iar ghizii nu le-au expicat pasagerilor cum să le folosească în caz de urgență. Aceste sumbarine coboară până la 25 de metri adâncime în mare pentru a explora 500 de metri de recif de corali.
Este a doua tragedie din Hurghada din ultima jumătate de an. În noiembrie, 11 turişti au murit, după ce ambarcațiunea pe care se aflau s-a scufundat.