Preşedintele Franţei va lansa o iniţiativă pentru refondarea UE, după alegerile din Germania
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat marţi că, după alegerile legislative ce vor avea loc în Germania pe 24 septembrie, va avansa partenerilor comunitari propuneri pentru o 'refondare' a Uniunii Europene, consemnează agenţia EFE.
De Redactia Observator la 29.08.2017, 15:47Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat marţi că, după alegerile legislative ce vor avea loc în Germania pe 24 septembrie, va avansa partenerilor comunitari propuneri pentru o 'refondare' a Uniunii Europene, consemnează agenţia EFE.
Soluţiile ce vor fi propuse de Macron sunt menite să dea 'o nouă ambiţie' Uniunii Europene şi să vină în întâmpinarea dorinţei cetăţenilor europeni de a fi protejaţi, a indicat Macron într-un discurs privind priorităţile sale de politică externă susţinut în faţa ambasadorilor francezi reuniţi la Paris.
El a estimat ca ar trebui luate în calcul mai multe formate pentru statele care doresc să meargă mai departe împreună şi propunerile sale vor face referire, printre altele, la consolidarea Uniunii Economice şi Monetare, avansarea către convergenţa fiscală, gestiunea migraţiei şi o politică de azil comună, definirea unei politici comune în sectorul apărării, mediul înconjurător şi acţiunile pentru tineri.
Macron a insistat în discursul său asupra uneia dintre principalele axe de acţiune pe care le-a urmărit de când a fost ales preşedinte, şi anume 'o Europă care să protejeze' cetăţenii, pentru ca această idee să nu fie exploatată de partidele naţionaliste.
El a menţionat că lucrează împreună cu cancelarul german Angela Merkel la această nouă agendă europeană, care să cuprindă de asemenea revizuirea directivei europene privind lucrătorii detaşaţi.
Macron a mai precizat în discurs că iniţiativa sa nu are în vedere o revizuire a tratatelor europene.
Sursa: Agerpres