Antena LIVE

Preşedintele turc, dispus să restabilească pacea între Ucraina şi Rusia. Recep Erdogan a discutat la telefon cu Vladimir Putin

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a transmis joi omologului său rus Vladimir Putin că este dispus să ia "iniţiativa" pentru a pune capăt războiului în Ucraina, în a doua zi după un schimb de deţinuţi între Washington şi Moscova pe teritoriul turc.

De la 28.04.2022, 17:04
Preşedintele turc, dispus să restabilească pacea între Ucraina şi Rusia Profimedia

În cursul unei convorbiri telefonice, şeful statului turc s-a declarat "pregătit să ia iniţiativa pentru a pune capăt războiului între Rusia şi Ucraina şi să servească drept mediator pe calea păcii", a precizat preşedinţia turcă într-un comunicat, scrie Agerpres.

Preşedintele Erdogan "şi-a exprimat voinţa de stabili o pace durabilă în regiune cât mai curând posibil accentuând în acest sens elanul luat în timpul negocierilor de la Istanbul", potrivit documentului.

Preşedinţia turcă a adăugat că Putin i-a "mulţumit" lui Erdogan pentru schimbul de prizonieri între Washington şi Moscova anunţat miercuri şi care "a avut loc în Turcia sub coordonarea şi supervizarea" serviciilor de informaţii turce (MIT).

Preşedintele turc, pregătit să restabilească pacea

Pe acelaşi subiect

Fostul puşcaş marin Trevor Reed, condamnat la nouă ani închisoare în Rusia pentru violenţe, fusese schimbat pentru Konstantin Iaroşenko, pilot rus încarcerat în SUA din 2010.

Membră a NATO şi aliată a Ucrainei, Turcia se străduieşte de la începutul războiului în Ucraina să faciliteze o mediere între Moscova şi Kiev şi a refuzat până în prezent să se alăture sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, având grijă să păstreze o linie de comunicare deschisă cu Kremlinul.

Turcia a găzduit astfel de două ori negocieri directe între cele două părţi, pe 10 martie la nivel ministerial la Antalya (sud) şi pe 29 martie, la Istanbul. Şeful statului turc a afirmat în mai multe rânduri că vrea să găzduiască la Istanbul o întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Vlolodimir Zelenski.

Ți-a plăcut acest articol?

razboiul rusia ucraina pace turcia vladimir putin recep erdogan
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024