Reacţia Rusiei după răspunsul SUA cu privire la garanţiile de securitate cerute: "Decizia finală aparţine preşedintelui Putin"
Moscova apreciază că Statele Unite nu au luat în calcul revendicările ruse în domeniul securităţii şi nu au răspuns pozitiv "principalei" revendicări ruseşti, la o zi după ce americanii au răspuns acestor revendicări ruse care se află în centrul crizei ruso-occidentale cu privire la Ucraina şi NATO, relatează AFP, citată de News.ro.
De Redactia Observator la 27.01.2022, 18:09"Nu putem spune că punctele noastre de vedere au fost luate în calcul sau că există o voinţă de a ni se lua în considerare îngrijorările", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Cu toate acestea, Moscova "nu se va grăbi" să reacţioneze, a anunţat el.
"Nu vom tergiversa reacţia, însă nu ne aşteptăm ca reacţia să vină acum”, a mai declarat Peskov.
SUA şi NATO, răspuns simultan
Statele Unite şi NATO au respins miercuri revendicări-cheie ale Rusiei, şi anume o încetare a extinderii Alianţei Nord-Atlantice şi o retragere a desfăşurărilor militare NATO la frontierele din 1997, însă au dat totodată asigurări că vor să discute serios cu Rusia despre temerile acesteia la adresa securităţii sale.
- Rusia a primit răspunsul scris al Statelor Unite cu privire la garanțiile de securitate cerute în decembrie
- Ce s-ar întâmpla în Europa dacă Rusia închide robinetul la gaze. Ar putea duce la o catastrofă energetică
- Sancţiunea de care Rusia se teme cel mai mult. Unii specialişti o numesc "opţiunea nucleară"
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat, la rândul său, că Statele Unite nu au dat un răspuns pozitiv "principalei" revendicări ruse, şi anume încetarea extinderii NATO, mai ales în Ucraina.
"Nu există un răspuns pozitiv la problema principală" în documentele pe care Moscova le-a primit de la Washington, e de părere Lavrov. "Există însă o reacţie care permite să se spere la începutul unei discuţii serioase în probleme secundare", mai afirmă oficialul.
Rusia denunţă expansiunea NATO
Serghei Lavrov denunţă din nou "expansiunea neînfrânată a NATO", în pofida unor promisiuni făcute Moscovei în anii '90. "Dreptul de a-ţi alege alianţele este în mod clar condiţionat de necesitatea de a ţine cont de interesele de securitate ale oricărui alt stat", inclusiv ale Rusiei, spune el, care precizează că Occidentul ţine acest principiu sub tăcere.
"Moscova va studia răspunsul primit de la americani şi pe cel primit de la NATO, însă decizia finală în acest caz îi revine preşedintelui Vladimir Putin", anunţă şeful diplomaţiei ruse.