Primul premier femeie din istoria Suediei a demisionat la mai puţin de 12 ore de la învestire
Şefa social-democraţilor suedezi Magdalena Andersson a demisionat, miercuri, din funcţia de premier la mai puţin de 12 ore de la învestirea sa în funcţie.
De Redactia Observator la 24.11.2021, 22:43Andersson i-a spus însă preşedintelui Parlamentului că speră să fie nominalizată pentru a conduce un guvern al unui singur partid, iar perspectivele ca acest lucru să se întâmple sunt destul de ridicate având în vedere sprijinul din partea altor partide. Partidul Verzilor s-a retras după ce parlamentul a respins proiectul de buget al coaliţiei, transmite Reuters, citat de News.ro
”Am cerut preşedintelui Parlamentului să fie eliberată din funcţia de prim-ministru. Sunt pregătită să fiul premierul untr-un guvern al unui singur partid, social-democrat”, a declarat Andersson într-o conferinţă de presă.
Partidul Verzilor a anunţat că o va susţine într-un nou vot de confirmare în Parlament, în timp ce Patrtidul de Centru a anunţat că se va abţine, ceea ce în practică este echivalent cu susţinerea sa.
Partidele de dreapta din opoziţie, Moderaţii şi Creştin Democraţii sunt susţinute de Democraţii Suedezi, dar nu pot forma o majoritate în Parlament.