Prinţul Harry îşi va publica memoriile la finalul anului 2022. Cartea promite noi dezvăluiri despre familia regală
Prinţul Harry îşi va publica anul viitor memoriile prin care doreşte să împărtăşească experienţele acumulate de-a lungul vieţii în cadrul familiei regale şi nu numai. Presa britanică speculează că noua carte va include noi dezvăluiri scandaloase despre familia regală.
De Redactia Observator la 04.08.2021, 10:14Cartea scrisă de prințul Harry va apărea la finalul anului viitor, transmite CNN, iar prin colaborare cu editura Penguin Random House, prinţul va face cunoscute publicului greşelile pe care consideră că le-a făcut în tot acest timp, dar şi lecţiile pe care le-a învăţat înainte şi după plecarea din sânul familiei regale britanice. "Prințul Harry va împărtăși pentru prima dată relatarea definitivă a experiențelor, aventurilor, pierderilor și lecțiilor de viață care l-au ajutat până cum şi l-au format ca om", a transmis un reprezentant al editurii.
Harry va dona încasările realizate din vânzarea cărţii către organizaţii caritabile
„Scriu aceste memorii, nu ca prinț așa cum m-am născut, ci ca omul care am devenit în tot acest timp. Sunt profund recunoscător pentru oportunitatea de a împărtăși ceea ce am învățat de-a lungul vieții mele până acum și sunt încântat ca oamenii să citească o relatare directă a vieții mele care va fi transmisă în mod exact și complet”, a mărturisit prințul Harry.
După ce au anunţat că părăsesc familia regală britanică, Harry şi Meghan au acordat un interviu şoc în primăvara acestui an, prezentatoarei Oprah Winfrey, care a stârnit tensiuni între cuplu şi Palatul Buckingham. Printre dezvăluirile explozive, cei doi au povestit cum un membru al familiei regale, căruia nu i-au dat numele, a făcut o remarcă nepotrivită despre culoarea pielii pe care fiul lor Archie o va avea, înainte ca acesta să se nască, dat fiind faptul că Meghan Markle, care urmează să împlinească vârsta de 40 de ani, este de rasă mixtă. Interviul a fost urmărit de 17,1 milioane de telespectatori în Statele Unite.
Cuplul s-a stabilit în California și împreună vor lucra la o producţie media. Au semnat un acord pe mai mulți ani cu Netflix în septembrie anul trecut, care include o serie de filme, documentare și programe pentru copii. În aprilie, cei doi au anunțat primul lor proiect Netflix, seria „Heart of Invictus”.