Proces de amploare în Turcia: Aproape cinci sute de persoane sunt judecate astăzi, fiind suspectate de participare la puciul eşuat din iulie 2016
Un nou proces, în care vor fi judecate aproape 500 de persoane suspectate de participare la puciul eşuat din Turcia din iulie 2016, se deschide marţi în apropiere de Ankara, în condiţii de securitate ridicată, transmite AFP.
De Redactia Observator la 01.08.2017, 10:54Un nou proces, în care vor fi judecate aproape 500 de persoane suspectate de participare la puciul eşuat din Turcia din iulie 2016, se deschide marţi în apropiere de Ankara, în condiţii de securitate ridicată, transmite AFP.
Inculpaţii sunt acuzaţi că au dat ordine, de la baza aeriană Akinci (nord-vest de Ankara), considerată de autorităţi drept centrul de comandament al puciştilor, piloţilor care au bombardat sediul parlamentului şi palatul prezidenţial în noaptea de 15 spre 16 iulie 2016.
În total, în cadrul procesului vor fi judecaţi 486 de inculpaţi, dintre care 461 se află în detenţie, şapte sunt daţi în urmărire, iar restul vor compărea în stare de libertate.
Şedinţa de deschidere este programată să înceapă la ora locală 10.00 (07.00 GMT).
Principalul inculpat, judecat în contumacie, este Fethullah Gülen, predicatorul islamist stabilit în SUA, acuzat de Ankara de orchestrarea tentativei de lovitură de stat.
Un alt inculpat, Adil Oksuz, considerat şeful operaţional al puciştilor, este căutat de autorităţi, după ce fusese arestat şi eliberat în condiţii neclare la ordinul unui judecător.
Printre inculpaţii în detenţie se numără însă adjunctul lui Oksuz, omul de afaceri Kemal Batmaz, şi fostul şef la forţelor aeriene, Akin Ozturk.
Împotriva inculpaţilor au fost formulate mai multe capete de acuzare, printre care tentativă de asasinare a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi încălcarea Constituţiei.
Procesul se va desfăşura în închisoarea Sincan, în apropiere de Ankara, într-o sală de audieri imensă, ce poate primi peste 1.500 de persoane, special construită pentru procesele-gigant legate de tentativa de lovitură de stat.
Potrivit agenţiei Anadolu, pentru şedinţa de marţi au fost mobilizaţi 1.130 de agenţi de securitate în incinta şi în jurul sălii, din dispozitiv urmând să mai facă parte lunetişti, vehicule blindate şi o dronă de supraveghere.
La 22 mai, un alt proces, în care sunt judecaţi peste 200 de presupuşi instigatori ai puciului, s-a deschis tot în condiţii de securitate ridicată, manifestanţi adunaţi în faţa închisorii cerând pedeapsa capitală pentru inculpaţi.
Un proces similar intentat unui număr de aproximativ 330 de suspecţi a început în luna februarie în aceeaşi sală de judecată.
Mai multe procese împotriva unor prezumtivi pucişti s-au deschis în ultimele luni în Turcia, unde mai mult de 50.000 de persoane, suspectate de legături cu reţelele guleniste, au fost arestate după tentativa de lovitură de stat.
Sursă: Agerpres.ro