Prosteste violente ale taximetriştilor francezi împotriva celor de la Uber
Traficul a fost paralizat ieri în Paris, unde au avut loc prosteste violente ale taximetriştilor francezi împotriva celor de la Uber, pe care îi acuză de concurenţă neloială. Le-au vandalizat maşinile şi i-au atacat pe şoferi
De Redactia Observator la 26.06.2015, 08:00- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Traficul a fost paralizat ieri în Paris, unde au avut loc prosteste violente ale taximetriştilor francezi împotriva celor de la Uber, pe care îi acuză de concurenţă neloială. Le-au vandalizat maşinile şi i-au atacat pe şoferi
A fost haos pe străzile din Paris. Aproape 3.000 de taximetrişti francezi supăraţi foc pe aplicaţia UBER au incendiat anvelope şi au răsturnat maşini.
Într-una dintre maşinile atacate de protestari era cântăreaţa americană Courtney Love, care a postat pe reţelele de socializare imagini şocante şi a povestit ce i s-a întâmplat.
În Franţa este ilegal să transporţi oameni cu maşină fără licenţă taxi, dar compania UBER a găsit o portiţă să ocolească legea. A lansat aplicaţia UberPop, pentru şoferii neprofesionişti care vor să împartă maşina cu alţii, fără să le ceară bani. Dar tot nu e în regulă spun taximetriştii, care-şi văd veniturile ameninţate.
Protestul violent a dus la blocarea accesului în aeroporturile Orly şi Charles de Gaulle, dar şi în apropierea gărilor din metropolă. Iar cei mai mulţi turişti au fost nevoiţi să meargă foarte mult pe jos.
Situaţia s-a mai calmat spre după-amiază. Dar taximetriştii francezi au ameninţat că vor continua greva lor dacă guvernul va continua să le dea voie celor de la Uber să concureze pentru ceva ce, în mod tradiţional, este de fapt afacerea lor pe străzile Franţei.