Antena LIVE

Curs valutar

Erdogan: Putin ar putea vizita Turcia în aprilie pentru inaugurarea unei centrale nucleare

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că Vladimir Putin ar putea să vină în vizită în Turcia pe 27 aprilie cu ocazia inaugurării primului reactor nuclear al ţării construit de compania de stat rusă pentru energie nucleară Rosatom, relatează Reuters. Kremlinul a negat luni o vizită a liderului rus în Turcia. 

De la 30.03.2023, 11:35
WhatsApp
Putin şi Erdogan Profimedia

"Poate că există posibilitatea ca domnul Putin să vină pe 27 aprilie sau să ne conectăm online la ceremonia de inaugurare şi vom face primul pas la Akkuyu", a spus Erdogan, potrivit unor declaraţii transmise de postul privat de televiziune ATV. Luni, Kremlinul a negat însă informaţii care apăruseră în presa turcă potrivit cărora Putin ar intenţiona să viziteze Turcia.

La începutul acestei luni, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin pentru presupuse crime de război în Ucraina, ceea ce a stârnit indignarea Kremlinului. Turcia nu este, însă, parte a Statutului de la Roma, care a creat CPI.

Turcia va încărca pentru prima dată combustibil nuclear în prima unitate de putere a centralei nucleare de la Akkuyu şi îi va acorda oficial statutul de instalaţie nucleară la 27 aprilie, anunţase anterior Erdogan.

Kremlinul a informat sâmbătă că Putin şi Erdogan au vorbit la telefon despre implementarea cu succes a proiectelor strategice comune în sectorul energetic, inclusiv despre construcţia centralei nucleare de la Akkuyu. Proiectul de 20 de miliarde de dolari ale centralei de 4.800 de megawaţi (MW) prevede construirea a patru reactoare nucleare în oraşul mediteranean Akkuyu şi va permite Turciei să se alăture clubului restrâns de naţiuni cu energie nucleară civilă.

Pe acelaşi subiect

Vladimir Putin a purtat o convorbire telefonică cu Erdogan

Erdogan i-a mulţumit lui Putin pentru atitudinea pozitivă faţă de prelungirea acordului de export al cerealelor prin Marea Neagră şi şi-a arătat "înţelegerea faţă de poziţia de principiu a părţii ruse faţă de aplicarea integrală a părţii a doua a acordului, de înlăturare a barierelor pentru produsele agricole ruseşti", a transmis Kremlinul.

Rusia a pus luni condiţii pentru a accepta o nouă prelungire a acordului care permite exportul cerealelor printr-un coridor securizat din porturile ucrainene la Marea Neagră, iar Putin a spus că Moscova ar putea trimite cereale gratuit în ţări africane dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Putin şi Ergodan "şi-au exprimat satisfacţia faţă de dinamica pozitivă a relaţiilor comerciale şi economice, implementarea cu succes a proiectelor strategice comune în sectorul energetic, inclusiv furnizarea de gaze şi construcţia centralei nucleare de la Akkuyu în Turcia", adaugă preşedinţia rusă. Comunicatul precizează că cei doi lideri au discutat şi despre normalizarea relaţiilor turco-siriene.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

vladimir putin turcia recep tayyip erdogan
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024