Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Reacția Kremlinului, după ce criminalul care a ucis 4 adolescenți în timpul unor ritualuri satanice a fost eliberat ca să lupte în Ucraina

După ce un criminal rus, care făcea parte dintr-un cult satanic, a fost eliberat din închisoare ca să lupte pe frontul din Ucraina, Kremlinul a reacționat. Îşi menţine politica de graţiere prezidenţială pentru deţinuţii care acceptă să lupte în Ucraina, informează AFP, citat de Agerpres.

De la 22.11.2023, 18:12
WhatsApp
Reacția Kremlinului, după ce criminalul care a ucis 4 adolescenți în timpul unor ritualuri satanice a fost eliberat ca să lupte în Ucraina Profimedia / 76.ru

Nikolai Ogolobiak, condamnat la 20 de ani de închisoare în 2010, a fost graţiat de preşedintele rus Vladimir Putin şi s-a întorc la el acasă la începutul lui noiembrie, potrivit portalului de ştiri 76.ru din regiunea Iaroslav unde Ogolobiak s-a stabilit şi unde au fost comise crimele lui

Această graţiere şi cele ale altor condamnaţi, printre care unul dintre complicii la asasinarea jurnalistei ruse Anna Politkovskaia, au declanşat o timidă dezbatere în Rusia cu privire la oportunitatea acestei politici. În orice caz, Kremlinul, întrebat cu privire la acest subiect încă o dată miercuri, nu prevede nicio schimbare.

Kremlinul nu prevede nicio schimbare

"Problema nu este una nouă, ea a fost pusă de mai multe ori şi în prezent toată lumea se uită cu atenţie la aceste liste de persoane graţiate", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Pe acelaşi subiect

"Însă eu repet, este vorba de condiţii (de graţiere) precise, legate de o prezenţă în prima linie, de o anumită perioadă de timp în prima linie, de o participare la grupuri de asalt, şi abia după aceasta are loc graţierea", a explicat Peskov, adăugând că nu există "nicio revizuire" a acestei politici.

Familii ale victimelor în alte dosare au denunţat această măsură, cu atât mai mult cu cât unele familii nu au fost prevenite în legătură cu aceste eliberări. Întrebat cu privire la acest subiect la începutul lui noiembrie, Peskov a apărat aceste graţieri, estimând că "persoanele condamnate, inclusiv pentru crime grave, îşi ispăşesc crima cu sânge pe câmpul de luptă".

Zeci de mii de deţinuţi ruşi au fost trimişi pe front în Ucraina, adesea în cadrul unor contracte cu formaţiuni paramilitare precum gruparea Wagner. Dacă supravieţuiesc după şase luni de lupte, ei sunt eligibili pentru graţiere. Aceşti bărbaţi au luptat adesea în zonele cele mai periculoase de pe front şi, după mărturia chiar a şefului defunct al grupării Wagner, Evgheni Prigojin, ei au fost folosiţi drept carne de tun.

Potrivit site-ului 76.ru, care l-a intervievat pe Nikolai Ogolibiak, 33 de ani, acesta din urmă a fost grav rănit în lupte şi este în prezent o persoană cu handicap. El şi alţi cinci tineri, toţi adolescenţi în momentul faptelor şi care susţineau că fac parte dintr-o sectă satanistă, fuseseră condamnaţi pentru uciderea ritualică a patru adolescenţi pe care ei îi dezmembraseră înainte de a mânca bucăţele din cadavrele lor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

criminal rusia kremlin
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025