Antena LIVE

Curs valutar

Reacţia Rusiei la scenariul ca Joe Biden să înarmeze Ucraina cu arme nucleare

Discuţia din Occident despre înarmarea Ucrainei cu arme nucleare este "absolut iresponsabilă", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca reacţie după un articol în care publicaţia New York Times face referire la oficiali neprecizaţi care au sugerat o astfel de posibilitate, transmite Reuters.

De la 26.11.2024, 15:17
WhatsApp
Reacţia Rusiei la scenariul ca Joe Biden să înarmeze Ucraina cu arme nucleare Profimedia

Război în Ucraina. Conform oficialilor neidentificaţi citaţi de New York Times, preşedintele democrat Joe Biden ar putea oferi Ucrainei arme nucleare înainte să-şi încheie mandatul pe 20 ianuarie.

"Mai mulţi oficiali au sugerat chiar că Biden ar putea restitui Ucrainei arme nucleare care au aparţinut acesteia după destrămarea Uniunii Sovietice. Aceasta ar reprezenta o descurajare enormă şi imediată (faţă de Rusia n.red). Totuşi, un asemenea pas ar fi complicat şi ar avea implicaţii serioase", mai scrie ziarul american.

Reacția Rusiei la scenariul ca Joe Biden să înarmeze Ucraina cu arme nucleare

Întrebat despre această relatare, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a răspuns presei: "Acestea sunt argumente absolut iresponsabile ale unor oameni care au o înţelegere greşită a realităţii şi care nu au nicio fărâmă de responsabilitate când fac asemenea declaraţii. Remarcăm de asemenea că toate aceste afirmaţii sunt anonime".

Pe acelaşi subiect

Mai devreme, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a declarat că dacă Occidentul furnizează Ucrainei arme nucleare, Rusia va considera acest transfer echivalent cu un atac nuclear asupra sa şi un temei pentru a răspunde cu atacuri nucleare.

Ucraina a moştenit de la fosta Uniune Sovietică arme nucleare, dar în urma semnării Memorandumului de la Budapesta, în anul 1994, a renunţat la acestea în schimbul unor garanţii de securitate din partea SUA, Regatului Unit şi Rusiei.

Întrebat despre riscul unei escaladări nucleare, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că Occidentul trebuie "să-l asculte cu atenţie pe Putin" şi să citească noua doctrină nucleară revizuită a Rusiei, prin care aceasta a scăzut pragul utilizării armelor nucleare şi va considera de acum înainte că orice agresiune împotriva sa efectuată de un stat non-nuclear, dar sprijinit de un stat nuclear, un atac comun al acestora.

"Occidentul trebuie să-l asculte cu atenţie pe Putin"

Astfel, noua doctrină va permite represalii nucleare inclusiv în cazul unor atacuri convenţionale masive cu rachete sau drone asupra teritoriului rus sau al aliatului său belarus efectuate de o ţară care nu deţine arme nucleare, dar care este susţinută de puteri nucleare. De asemenea, Rusia va considera orice atac efectuat asupra sa de un membru al unei alianţe militare drept un atac efectuat de întreaga alianţă.

Revizuirea doctrinei nucleare ruse survine după ce preşedintele american Joe Biden şi guvernul britanic au autorizat săptămâna trecută lovirea unor ţinte militare pe teritoriul rus cu rachete americane ATACMS şi britanice Storm Shadow, care au o rază de acţiune de 300 de kilometri şi sunt furnizate ca ajutor militar Ucrainei, un acord similar venind duminică şi din partea Franţei, care oferă Ucrainei rachete SCALP, versiunea franceză a rachetei britanice Storm Shadow.

După acordul venit de la Washington şi Londra au avut loc primele atacuri cu rachete de acest tip asupra unor ţinte militare în Rusia, care a răspuns prin utilizarea în premieră a noii sale rachete hipersonice Oreşnik pentru a lovi o fabrică de armament în oraşul ucrainean Dnipro.

Administraţia preşedintelui Biden încearcă să livreze Ucrainei întreg ajutorul aprobat de Congres, înainte ca republicanul Donald Trump să se instaleze din nou la Casa Albă pe 20 ianuarie. Donald Trump s-a manifestat foarte critic faţă de ajutorul financiar şi militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia, deşi încă nu este clar ce politică va urma acesta după ce va redeveni preşedinte.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi rusia ucraina joe biden rusia kremlin ucraina
Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024