Regal de modă şi de vedete la Paris
A fost a doua zi a Săptămânii Modei Haute Couture, în care Dior a făcut spectacol. Rochiile supradimensionate albe, într-un decor luminos au fost preferatele publicului
De Redactia Observator la 08.07.2014, 17:16A fost a doua zi a Săptămânii Modei Haute Couture, în care Dior a făcut spectacol. Rochiile supradimensionate albe, într-un decor luminos au fost preferatele publicului
Emma Watson şi Jennifer Lawrence au vizionat, din primul rând, cele mai noi trenduri în materie de haute couture la prezentarea de modă DIOR de la Paris. Rochiile inspirate din moda secolului al XVIII-lea au venit ca turnate pe corpurile modelelor care au stârnit valuri de apreciere în rândul spectatorilor de marcă.
Albul, negrul şi griul au fost dominante. Toate aceste creaţii au fost puse, însă, în valoare prin accesorii în nuanţe tari, precum roşu. Săptămâna modei haute couture de la Paris ţine până pe 11 iulie. Şi fixează practic reperele eleganţei pentru sezonul de toamnă-iarnă. Acum, prezentările designerului francez Jean Paul Gaultier şi a designerului libanez Elie Saab sunt printre cele mai aşteptate.