Antena LIVE

Curs valutar

Video

Rezerviştii s-ar putea întoarce la serviciu. Decizia luată de MAI din cauza presiunii puse de război asupra sistemului

Poliţiştii, jandarmii şi pompierii trecuţi în rezervă ar putea fi reangajaţi temporar. Decizia a fost luată de Ministerul Afacerilor Interne, după ce în ultima lună, conflictul din Ucraina a pus presiune pe sistem. Este nevoie de sprijin pentru acţiuni de ordine publică, dar mai ales la punctele de trecere a frontierei unde fluxul de refugiaţi este foarte mare. 

De la 24.03.2022, 14:56
WhatsApp
Vezi și:

Rezerviştii care vor să se întoarcă pe teren se pot reîncadra pe o perioadă determinată de un an pentru că au deja pregătire, nu mai este nevoie să participe la niciun concurs. Ministerul Afacerilor Interne speră ca prin această metodă să crească numărul agenţilor şi militarilor care să gestioneze criza refugiaţilor veniţi din Ucraina în ţara noastră.

Potrivit documentului, perioada în care aceştia s-ar putea întoarce în teren ar putea fi prelungită cu acordul respectivilor rezervişti, dar şi în funcţie de situaţia de la graniţa cu Ucraina. Adresa a fost trimistă către mai multe structuri aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Şefii poliţiei încearcă să îşi construiască o rezervă de agenţi, dar şi de militari care să se ocupe de această criză a refugiaţilor. 

Bogdan Dinu

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne. ...

conflict rusia ucraina jandarmi politisti pompieri rezervisti
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024