Antena LIVE

Curs valutar

Robert De Niro, atac dur la Donald Trump: "Charlie Chaplin nu ar fi primit astăzi în America"

Robert De Niro a susţinut un discurs extrem de acid la adresa actualei administraţii americane, pe care a criticat-o pentru politica din domeniul imigraţiei, ”strategia faptelor alternative” şi atitudinea ”ostilă” faţă de arte. În acelaşi discurs, starul de cinema a spus că actorul ”Charlie Chaplin nu ar fi primit astăzi în America lui Trump”, informează The Guardian.

De la 09.05.2017, 16:25
WhatsApp

Robert De Niro a susţinut un discurs extrem de acid la adresa actualei administraţii americane, pe care a criticat-o pentru politica din domeniul imigraţiei, ”strategia faptelor alternative” şi atitudinea ”ostilă” faţă de arte. În acelaşi discurs, starul de cinema a spus că actorul ”Charlie Chaplin nu ar fi primit astăzi în America lui Trump”, informează The Guardian.

Potrivit site-ului Deadline.com, Robert De Niro a susţinut acest discurs la o gală de caritate organizată în onoarea sa, la Lincoln Center din New York. Starul american a criticat ”controlul extrem” exercitat de administraţia lui Donald Trump în domeniul imigraţiei, din cauza căruia, potrivit spuselor sale, ”următorul Chaplin nu ar mai putea să intre în ţară”.

”Noi toţi, cei din industria filmului - regizori, actori, scenarişti, echipe de filmare, spectatori - avem o datorie faţă de Charlie Chaplin, un imigrant care probabil nu ar trece astăzi de controlul extrem de la graniţă. Sper că nu îl vom impiedica pe următorul Chaplin să intre în ţară”, a spus Robert De Niro.

Charlie Chaplin, care avea cetăţenia britanică, a călătorit pentru prima dată în Statele Unite în 1910 şi a locuit în această ţară timp de 40 de ani. În 1952, autorităţile din domeniul imigraţiei i-au interzis să revină în Statele Unite după o călătorie în Marea Britanie, din cauza presupusului sprijin exprimat de actor în favoarea comunismului. Artistul s-a stabilit în Elveţia şi a revenit în Statele Unite abia după mulţi ani, pentru a primi un premiu pentru întreaga carieră, ce i-a fost decernat la Lincoln Center.

Robert De Niro, premiat cu Chaplin Award de Film Society of Lincoln Center, a criticat administraţia Trump şi pentru ”ostilitatea” manifestată faţă de arte, considerând că o propunere legislativă prin care liderul de la Casa Albă vrea să desfiinţeze o serie de agenţii culturale, precum National Endowment of the Arts, a fost realizată ”în scopuri politice divizatoare”.

”Actuala administraţie sugerează că banii pentru aceste programe culturale all-inclusive ajung la elitele liberale bogate. Este ceea ce ei au denumit «un fapt alternativ», însă eu îl denumesc pur şi simplu «un rahat»”, a adăugat celebrul actor american.

Robert De Niro este un critic acerb al lui Donald Trump. În octombrie 2016, el a spus că vrea să îi tragă politicianului republican ”un pumn în faţă”. După alegerile prezidenţiale, câştigate de fostul magnat imobiliar şi star de reality-show, starul de cinema a revenit asupra acelei declaraţii şi a spus că nu ar mai putea să îl lovească pe Donald Trump, întrucât acesta a devenit preşedinte.

De asemenea, Robert De Niro a publicat o scrisoare în care i-a luat apărarea actriţei Meryl Streep, după ce Donald Trump a spus că vedeta este ”o actriţă supraapreciată”.

Robert De Niro, născut pe 17 august 1943, în New York, este actor, regizor şi producător. A jucat în peste o sută de filme, făcându-se remarcat în 1973, în pelicula ”Mean Streets”, regizată de Martin Scorsese. Starul american a fost nominalizat de şapte ori la premiile Oscar şi a câştigat de două ori acest trofeu, cu rolurile interpretate în filmele ”Naşul II”, de Francis Ford Coppola, în 1975, şi ”Taurul furios/ Raging Bull”, de Martin Scorsese, în 1981. Robert De Niro a făcut parte din distribuţia a două filme recompensate cu trofeul Palme d’Or de la Cannes - ”Taxi Driver”, de Martin Scorsese, în 1976, şi ”Mission”, de Roland Joffé, în 1986 -, şi este fondatorul Festivalului de Film Tribeca.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

america charlie donald extern niro robert sua trump
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025