Român stabilit în Italia, aflat în arest la domiciliu, prins când încerca să fugă în Franța
Un român de 31 de ani, stabilit în Italia și aflat în arest la domiciliu, a fost prins când încerca să fugă în Franța.
De Cristi Ioniţă la 08.10.2020, 17:41- Românul implicat în acest caz are 31 de ani.
- Românul a ajuns în închisoare pentru că a încălcat regulile arestului la domiciliu.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Românul era stabilit în Agrigento, Sicilia, și ar fi trebuit să se supună unui mandat de arest la domiciliu pentru comiterea mai multor infracțiuni.
Conform Agrigento Notizie, nu se știe exact cum însă românul a reușit să ajungă până la Milano, în nordul Italiei.
Și poate ar fi reușit să fugă din țară, dacă nu era prins în ultimul moment, de polițiștii italieni, înainte de a se urca într-un tren către Paris.
A fost invitat să prezinte actul de identitate și biletul de tren. Acestea erau valabile, însă o verificare suplimentară a arătat că românul ar fi trebuit să fie în arest la domiciliu.
Pentru că a încălcat regulile arestului la domiciliu, românul a ajuns în închisoare.
Anchetatorii susțin că, cel mai probabil, acesta intenționa să ajungă în țara natală.
Citește și: