Român prins beat la volan şi cu un permis fals, în Italia
Un român de 23 de ani a fost reţinut de poliţiştii italieni, după ce a fost prins beat la volan şi cu un permis de conducere fals.
De Cristi Ioniţă la 20.01.2020, 15:56Un român de 23 de ani a fost reţinut de poliţiştii italieni, după ce a fost prins beat la volan şi cu un permis de conducere fals.
Bărbatul, cu domiciliul în Castellazzo, a fost oprit în trafic, pentru un control de rutină, iar poliţiştii şi-au dat seama din start că mirosea a alcool.
De ce infracţiuni este acuzat şoferul român
Conform Radio Gold, românului i-au fost solicitate documentele, moment în care a prezentat un permis de conducere ucrainean.
Poliţiştii italieni au intrat imediat la bănuieli şi i-au reţinut permisul de conducere, însă românul a obţinut returnarea permisului în instanţă, precizând că a făcut şcoala de şoferi în străinătate şi astfel a obţinut permisul de conducere ucrainean.
Totuşi, investigaţii ulterioare au arătat că românul a minţit, astfel că poliţiştii italieni au mers peste el şi l-au ridicat direct de la domiciliul.
A fost reţinut, însă va fi cercetat în stare de libertate, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de conducere cu permis fals, conducere în stare de ebrietate şi pentru mărturie mincinoasă.