Român condamnat la ani grei de închisoare şi căutat la nivel internaţional, prins cu documente false în Italia
Român condamnat la ani grei de închisoare şi căutat la nivel internaţional, prins cu documente false în Italia
De Cristi Ioniţă la 21.01.2021, 12:10- Românul fusese condamnat pentru comiterea mai multor spargeri de locuinţe.
- Românul, pus sub acuzare şi pentru deţinere de documente false.
Românul de 30 de ani fusese condamnat la nouă ani şi opt luni de închisoare de magistraţii din Brescia, pentru comiterea mai multor spargeri de locuinţe.
Conform Milano Today, românul a fost oprit în trafic de poliţiştii din Milano pentru un control de rutină.
Extrem de sigur pe el, românul a prezentat poliţiştilor documente false de identificare.
Oamenii legii şi-au dat seama din start că au de a face cu astfel de documente şi au dezvoltat cercetările.
Românul, pus sub acuzare şi pentru deţinere de documente false
Nu mică le-a fost mirarea când şi-au dat seama că au în faţa lor un bărbat dat în urmărire internaţională şi condamnat, deja, la ani grei de închisoare.
Românul a fost imobilizat şi condus în arest. Pe lângă condamnarea pe care o are de executat, românul ar urma să primească un spor de pedeapsă inclusiv pentru deţinere de documente false.