Un român depedent de droguri, prins după ce a furat 20 de pachete cu parmezan dintr-un magazin din Italia
Un român de 30 de ani, identificat drept C. G., a fost prins după ce a furat 20 de pachete cu parmezan dintr-un magazin din Pescara, Italia.
De Cristi Ioniţă la 17.07.2020, 17:31- Românul a primit mandat de arestare preventivă.
- Românul riscă ani grei de închisoare.
Surprins în momentul în care își îndesa pachetele cu parmezan într-un rucsac, românul i-a atacat pe angajații magazinului și i-a amenințat cu moartea.
Conform Il Messaggero, angajații magazinului au alertat forțele de ordine, iar polițiștii l-au descoperit pe român la doar câteva sute de metri de magazin, imediat după ce consumase unul dintre pachetele cu parmezan.
S-a stabilit că românul a produs o pagubă de puțin peste 100 de euro.
Chiar și așa, el a primit mandat de arestare, fiind recidivist și cunoscut ca dependent de droguri.
Riscă ani grei de închisoare, fiind acuzat de comiterea mai multor, jafuri, furturi și spargeri de locuințe.
Mai mult, pentru că a fost amendat în mai multe rânduri pentru încălcarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, reprezentanții magazinului de unde s-a furat parmezanul au fost obligați să închidă locația pentru câteva ore și să dezinfecteze întregul magazin.