Româncă găsită moartă în apartamentul din Italia, de către fostul iubit
O româncă a fost găsită moartă la sfârşitul săptămânii trecute în toaleta apartamentului în care locuia, în Bassano del Grappa, Italia.
De Cristi Ioniţă la 17.09.2019, 16:03O româncă a fost găsită moartă la sfârşitul săptămânii trecute în toaleta apartamentului în care locuia, în Bassano del Grappa, Italia.
Descoperirea macabră a fost făcută chiar de fostul iubit al femeii alături de care aceasta încă locuia.
Românca a fost găsită moartă de către fostul iubit
Conform Vox Veneto, bărbatul de 55 de ani, tot român, cu care femeia a trăit o poveste de dragoste şi alături de care a continuată să locuiască, a fost plecat pentru câteva zile la Padova, pentru a-şi vizita copiii, iar când s-a întors, duminică seara, a găsit-o pe femeie fără suflare.
A solicitat intervenţia de urgenţă a unei ambulanţe, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga spitalului San Bassiano.
Primele informaţii arată că femeia a murit din cauze naturale însă, ţinând cont de vârsta acesteia, anchetatorii au decis efectuarea, miercuri, a unei autopsii pentru a fi siguri că acesta este verdictul final.