500 de euro amendă pentru un sărut în public. De ce vrea un politician italian să interzică gestul între îndrăgostiţi
500 de euro amendă pentru cei care se sărută în public. Este propunerea unui politician din oraşul Cava de' Tirreni, în provincia Salerno, potrivit Il Giornale.
Propunerea controversată a fost făcută de Alfonso Senatore, coordonatorul regional al Meridione Nazionale, o asociaţie politică din Italia, pentru a-i proteja pe copii. Ordonanța propusă, care i-a lăsat pe cetățeni fără cuvinte, s-ar aplica tuturor cuplurilor, indiferent de orientarea sexuală.
„Nu îmi place să văd oameni, indiferent de orientarea lor sexuală, arătând prea multă afecțiune pe stradă și mai ales în centrul nostru istoric, în weekenduri", a argumentat promotorul ordonanței, Alfonso Senatore. „Îl invit pe primarul Servalli să aibă curajul de a adopta o ordonanță care să descurajeze astfel de gesturi cu amenzi de până la 500 de euro. Cu siguranță voi fi atacat, dar rămân la părerea mea: în privat fiecare este liber să facă ce vrea, dar în public este diferit", a adăugat politicianul, conform SalernoToday. „Trebuie să ne gândim la binele comunității și la respectul față de toți, inclusiv față de copii."
Mulți nu au apreciat ideea lui Senatore, considerând că acesta intervine într-o chestiune privată. Cei care au criticat propunerea spun că este de neconceput să nu ai libertatea de a te săruta cu persoana iubită din cauza unei amenzi.
Răspunsul primarului
Răspunsul primarului din Cava de' Tirreni, Vincenzo Servalli, nu a întârziat să apară. Edilul a respins propunerea imediat. „O ordonanță? Nici nu mă gândesc. În Cava avem multe probleme, dar aceasta cu siguranță nu este una dintre ele".
De fapt, aș dori să subliniez că sentimentul de afecțiune este adânc înrădăcinat în ADN-ul nostru. Copiii sunt marcaţi de scene de violență extremă, nicidecum de săruturi și îmbrățișări! Gesturile de iubire sunt un lucru frumos", a concluzionat el.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰