Româncă, supraviețuitoare a exploziei din Liban: ”Am crezut că am murit”

O româncă de 23 de ani, stabilită în Liban, se află printre supraviețuitorii exploziei care a devastat portul Beirut și s-a soldat cu peste 100 de morți și 5 mii de răniți.

• ANIMAŢIE. Imagini apocaliptice chiar în ziua de Paşte: Natura s-a dezlănţuit cu furie şi a măturat totul în cale în mai multe localităţi din ţară

• Tânăra s-a întors de o săptămână din România.
• Rim se întorcea de la medic când s-a produs explozia.

Ce trebuie să știi: Rim Sbeiti a locuit 18 ani în România, iar de 5 ani este în Liban. Marți, pe 5 august, avea programare la medic, într-o zonă aflată vizavi de portul Capitalei Libanului. La scurt timp după ce a părăsit cabinetul doctorului, a fost surprinsă de uriașa explozie care a spulberat mai multe clădiri ale Beirutului. Deflagrațiai-a provocat răni, din fericire, care s-au dovedit a fi ușoare. În același timp, a fost martora unor scene teribile, consumate nu departe de epicentrul exploziei. Rim Sbeiti a reușit să înregistreze marți seară momentele care s-au derulat după deflagrație, dar și a doua zi, miercuri, când efectele dezastrului erau încă evidente în mare parte din Beirut. Aceste imagini au fost furnizate și nouă de românca de 23 de ani, care ne-a acordat și un interviu în care ne-a dezvăluit prin ce a trecut.

Te avertizăm, imaginile din acest articol pot avea un puternic impact emoțional.

(Rim Sbeiti, româncă din Liban): Ieri a fost foarte urât şi azi e mai urât!

(Reporter): Îmi puteţi povesti ce aţi văzut astăzi?

(Rim Sbeiti): Astăzi am văzut numai sticlă pe jos, tot dărămat, sânge pe toate maşinile. Practic, toate blocurile, maşinile sunt pe jos.

(Reporter): Dar zona în care aţi filmat este chiar în port?

(Rim Sbeiti): E chiar vizavi de port. Să vă zic ce s-a întâmplat. Eu, ieri, am fost la spital, acolo, am avut nişte analize şi doctor. Am terminat acolo şi tocmai plecasem spre casă. Şi stăteam în maşină, aşteptam să trec. Şi, dintr-o dată, am văzut ceva negru, ieşind din cer. Şi, la 3 secunde, a venit o bufnitură foarte mare, a căzut sticla de la maşină pe capul meu, tot. Nu ştiam ce este, am lăsat capul jos. Am crezut că am murit. Ţipam, plângeam, m-am panicat. Pe urmă, nişte fete pline de sânge m-au scos din maşină. M-au pus lângă un zid, am stat acolo 4 fete şi un băiat, ei erau plini de sânge. Eu plângeam, eram foarte panicată, că ziceam că se mai întâmplă ceva acum. Pe urmă am început să văd lume plină de sânge. Erau foarte plini de sânge! Unii care nu mai aveau ochi, se târau pe jos, copii, un băiat fără un picior... Deci, practic, vedeai numai sânge pe jos. Sticlă, sânge, praf. Nu ştiai ce să faci, cum să faci, ce o să se întâmple. Nu ştiam ce este, doar trebuia să alerg, dar nu ştiam unde merg! Doar alergam! Am mers vreo jumătate de oră pe sticlă, plângând, nu mai aveam aer. La ce vedeam, mi se făcea mai rău. Când am ieşit pe stradă, era şi mai rău: maşinile intrau una în alta, nu mai ştiau cum să o ia, dreapta-stânga. Ambulanţe... Deci, când am plecat de acolo eram foarte şocată, că nu mă aşteptam să fie chiar aşa de mare!