Români condamnați la 65 de ani de închisoare, după jaful care a îngrozit Italia
Românii care au îngrozit Italia, după ce au jefuit casa medicului chirurg Carlo Martelli şi au supus familia la torturi inimaginabile, au primit cumulat 65 de ani de închisoare.
De Daniel Murărescu la 08.10.2019, 17:22Românii care au îngrozit Italia, după ce au jefuit casa medicului chirurg Carlo Martelli din Lanciano şi au supus familia la torturi inimaginabile, au primit cumulat 65 de ani de închisoare.
Sentința magistraților a fost dură: între 8 la 15 ani de închisoare pentru fiecare dintre făptași.
Judecătorul Giovanni Nappi l-a condamnat la 15 ani și 4 luni de închisoare pe Alexandru Bogdan Colteanu (românul care a condus jaful violent), la 11 ani și 4 luni de închisoare pe Marius Adrian Martin, 10 ani pe Aurel Ruset și Constantin Turlică, 9 ani și patru luni pe Ion Turlică și 8 ani de închisoare pe Bogdan Ghiviziu.
Pentru complicitate a mai fost condamnat la 10 luni de închisoare și Gheorghe Jacota.
Cei 6 au fost acuzați de jaf, infracțiuni contra integrității corporale, răpire și port abuziv de armă albă.
Potrivit rete8.it, în timpul pledoariilor, avocatul lui Colteanu a cerut achitarea, motivând că clientul său era, la momentul asaltului, la un hotel din Lanciano. Judecătorul a respins cererea. Pentru toți ceilalți avocatul a solicitat pedepse mai ușoare pentru jaf și achitarea pentru răpire sau infracțiuni la integritatea corporală.
Toți românii au negat faptul că ar fi folosit violența împotriva soților Martelli.
I-au chinuit pentru a afla unde sunt banii
Jaful sângeros a avot loc la sfârșitul lunii septembrie, anul trecut. Românii au năvălit în casa medicului chirurg Carlo Martelli şi au supus familia la chinuri inimaginabile, pentru a afla unde sunt ascunşi banii.
Constantin Turlică, de 22 de ani, Ion Cosmin Turlică, de 20 de ani, și Aurel Ruset, 25 de ani, au fost prinşi imediat după atac, în timp ce încercau să fugă în România, după o cursă nebună între maşina lor şi maşinile poliţiei.