Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Marine le Pen a ieșit nervoasă de la tribunal după ce a fost interzisă la alegerile din 2027. Cine o va înlocui

Lovitură uriaşă pentru extremiştii europeni. Lidera lor de imagine, celebra politiciană franceză, Marine Le Pen, nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale din 2027. Ea a fost condamnată azi la patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare, pentru deturnare de fonduri europene. 

de Redactia Observator

la 31.03.2025 , 21:08

Marine Le Pen şi colaboratorii ei au declarat la Bruxelles locuri de muncă fictive, iar banii au ajuns în visteria partidului. Aşa au deturnat timp de 10 ani peste 4 milioane de euro. Principala figură a extremei drepte franceze şi-a susţinut nevinovăţia pe toată durata proceslui. 

"Întrucât persistaţi într-o negare totală, instanţa consideră că există riscul de a repeta infracțiunea și de aici rezultă această sentință care îi interzice să candideze pentru o funcție şi care este pusă imediat în practică", spune Patrick Maisonneuve, avocat pentru Parlamentul European.

Lovitură uriaşă pentru extremiştii europeni

Vezi și

Marine Le Pen nu a așteptat pronunțarea pedepsei. A ieşit nervoasă din sala de judecată şi s-a dus direct la sediul partidului pentru o reuniune de urgenţă. Avocaţii ei au depus deja apelul pentru pedeapsa cu închisoarea dar interdicţia de a candida pentru o funcţie publică nu poate fi contestată şi se aplică imediat. Pentru votanţii lui Le Pen, sentinţa este una politică, restul francezilor sunt însă categorici - nimeni nu este mai presus de lege. 

Pe acelaşi subiect

"Nu cred nimic. Au făcut asta pentru a o împiedica să candideze. Asta-i tot. Pentru a o elimina. Sunt furioasă", spune un susţinător. 

"Le e frică de ea. Le e frică de partidul Adunarea Națională", spune un altul. 

Marine Le Pen nu a lipsit de la niciun scrutin prezidenţial, din ultimii 15 ani iar pe ultimele două le-a pierdut în faţa lui Emmanuel Macron. 

"Cu fiecare alegere din Europa vedem piesele de domino cum cad una după alta, de parcă jocul politic s-ar alinia într-o mișcare incontestabilă. Aceasta înseamnă, prieteni, că responsabilitatea noastră, fiecare în țările noastre și colectiv în cadrul grupului de patrioți, este imensă", spune Marine Le Pen. 

Protejatul lui Marine Le Pen, Jordan Bardella, cel pe care l-a pus în locul ei la şefia partidului şi care ar putea fi acum candidatul Adunării Naţionale la viitoarele alegerile prezidenţiale acuză la rândul lui un linşaj politic.  

Suveraniştii europeni ripostează

"Astăzi, nu numai Marine Le Pen este condamnată pe nedrept: democrația franceză este cea care este executată", spune Jordan Bardella.

Condamnarea a trimis o undă de şoc printre suveraniştii europeni. Primul care a reacţionat a fost Viktor Orban. 

"Şi eu sunt Marine!" ... a scris premierul ungar pe reţele sociale. Matteo Salvini, vicepremierul Italiei, merge chiar mai departe şi face o paralelă între anularea alegilor din ţara noastră:  "La Paris, o condamnă pe Marine Le Pen și vor să o excludă din viața politică. Un film prost pe care îl vedem și în alte țări, precum România". 

Şi Kremlinul şi-a exprimat regretul față de ceea ce consideră a fi o încălcare a normelor democratice.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Ştiri externe » Marine le Pen a ieșit nervoasă de la tribunal după ce a fost interzisă la alegerile din 2027. Cine o va înlocui