Romani, eroi in America. Medici si voluntari romani au intins o mana de ajutor
Zeci de romani au fost prinsi in iadul din Boston. Si au vazut, ingroziti, un masacru pe care nu-l vor uita niciodata. Puteau fi si ei printre victime. Dar destinul i-a salvat in mod miraculos. In fata atentatului care a aruncat America in disperare, medici si voluntari romani au intins o mana de ajutor
De Redactia Observator la 17.04.2013, 20:03- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Denisa Dobrin era la 100 de metri de locul atentatului. De patru ani, romanca era voluntara la Maratonul de la Boston. Ii astepta pe sportivii epuizati de cursa in cortul medical si le dadea primele ingrijiri. Ieri, misiunea ei a capatat proportii tragice. “Am vazut fumul, dar am crezut initial ca este un tun”, a spus romanca.
Dar a inteles, in cateva secunde, ca explozia care a zguduit orasul e, de fapt, un atac. “Am vazut oamenii alergand, am vazut pe cineva care a cazut. Nu stiam daca sa fug, ce sa fac, incotro s-o iau”, a adaugat Denisa Dobrin.
Romanca a ales sa ramana. A fost prima care i-a ajutat pe cei raniti in atac. Zeci de oameni au fost schiloditi in atacul de la Boston. Cei mai multi dintre ei - atleti, care nu se vor mai intoarce niciodata pe pista. Cei doi romani care au alergat in maraton au scapat ca prin minune. “Terminasem maratonul, iesisem sa merg la restaurant langa linia de sosire cand am auzit explozia”, a spus atleta Nuta Olaru, care a fost la 200 de metri de iad si a urmarit ore intregi masacrul. A clacat abia la aeroport, in drumul spre casa, unde si-a pierdut cunostinta.
Atentatul de la Boston a ucis trei oameni. Alti 17 se lupta pentru viata si aproape 200 vor trai in continuare cu rani care nu se vor vindeca niciodata.