Antena LIVE

Curs valutar

Doi prieteni români au murit, întorcându-se de la un bordel din Birmingham

Doi români, prieteni buni, au murit într-un grav accident rutier, în timp ce erau în drum spre casă, după ce fuseseră daţi afară dintr-un bordel. Stefan Covăsdan și Marius Olteanu se întorceau de la Birmingham.

De la 13.04.2019, 12:47
WhatsApp

Doi români, prieteni buni, au murit într-un grav accident rutier, în timp ce erau în drum spre casă, după ce fuseseră daţi afară dintr-un bordel. Stefan Covăsdan și Marius Olteanu se întorceau de la Birmingham, când o reparaţie pe autostrada M6 a obligat şoferul maşinii să intre pe drumul Congleton A534.

În timp ce conducea prin Arclid, şoferul nu şi-a dat seama că se află pe partea greşită a şoselei şi a spulberat frontal, cu viteză, un Opel în care se aflau doua femei, rănite grav în urma accidentului.

Doi prieteni români au murit în Anglia

În urma impactului între cele două maşini, Marius, care se afla în Marea Britanie de doar de două zile, a murit la scurt timp după coliziune, în timp ce compatriotul şi prietenul său, Ştefan, a decedat a doua zi la Spitalul Universitar Royal Stoke.

Deteliile anchetei au fost publicate astăzi de presa britanică, deşi evenimentul a avut loc anul trecut, în octombrie, iar stokesentinel.co.uk citează din ancheta procurorilor, care precizează că cei doi nu aveau cum să supravieţiască în urma rănilor suferite, mai ales că Ştefan, tânărul în vârstă de 31 de ani, nu purta centura de siguranță în momentul prăbușirii, iar Marius, tânărul în vârstă de 29 de ani, nu o purta ​​corect.

Cei doi se întorceau de la un bordel

Fratele lui Marius a depus o declaraţie la dosar în care explică ce s-a întâmplat în seara tragediei. Tânărul, citat de presa britanică, a precizat că cei doi se aflau pe drumul de întoarcere, după ce au fost alungați de la bordelul unui bătrân din Birmingham.

Poliţiştii din Cheshire Police au precizat că Marius a venit în Anglia cu maşina implicată în accident, însă Ştefan se afla la volan la momentul accidentului mortal.

Medicul David Butterworth, care a efectuat examenul post-mortem, a oferit o declarație instanței în care a concluzionat că cei doi prieteni au murit din cauza hemoragiilor.

Cristian Ionescu
birmingham romani morti
Întrebarea zilei
Considerați că numărul mare de accidente rutiere justifică majorarea tarifelor RCA?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025