Românii care merg în Italia trebuie să rămână 10 zile în izolare. Perioada de carantină a fost redusă
Românii care merg în Italia trebuie să rămână 10 zile în izolare, după ce autoritățile italiene au redus perioada de carantină obligatorie de la 14 la 10 zile pentru persoanele care intră în țară.
De Ana Maria Ghiarasim la 12.10.2020, 08:35- Conform decretului, românii care ajung în Italia vor sta în carantină 10 zile, nu 14, așa cum era de până acum.
- Ieşirea din carantină implică un rezultat negativ la testul molecular pentru depistarea virusului SARS COV-2
Comitetul Tehnico Ştiinţific italian a decis că 10 zile de izolare sunt de ajuns pentru prevenirea răspândirii virusului. Ieşirea din carantină implică un rezultat negativ la testul molecular pentru depistarea virusului SARS COV-2.
La discuţiile care au avut loc duminică seara a participat şi ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza.
Decizia a fost luată pentru a permite persoanelor obligate să stea în carantină să se întoarcă la viaţa normală o dată testate negativ. Diminuirea perioadei de carantină le priveşte şi pe persoanele care ajung în Italia din România care sunt obligate să efectueze carantina la domiciliu conform decretului prim-ministrului în vigoare până la 15 octombrie.
Noul decret, însă, anunţă numeroase restricţii, scrie Mediafax.
„Se înregistrează focare şi cazuri sporadice în toate regiunile italiane şi numărul internărilor în spital tinde să crească. Nu există, însă, o suprasolicitare a terapiilor intensive”, spune profesor doctor Giovanni Rezza, Director general Departamentul Prevenţie din Ministerul Sănătăţii.
Citește și: