Antena LIVE

Curs valutar

Video

Românii din Israel, îngroziți de atacul cu sute de rachete lansat de Iran. "Va fi o perioadă destul de urâtă"

Pentru a doua oară în şase luni, Iranul a atacat Israel de pe propriul teritoriu. Aproape 200 de rachete balistice au ţintit centrul statului evreu. Localnicii, printre care şi mulţi români, au avut doar 12 minute la dispoziţie să se pună la adăpost. Teroarea a durat o oră, timp în care populaţia civilă a rămas în buncăre. Armata israeliană recunoaşte că mai multe baze militare au fost avariate. Cele mai multe proiectile au fost însă interceptate de Israel şi o singură persoană şi-a pierdut viaţa. Benjamin Netanyahu promite răzbunare şi discută deja cu Casa Albă strategia de răspuns militar. 

De la 02.10.2024, 19:25
WhatsApp
Vezi și:

La 19.30, primul val de proiectile a fost lansat către Israel. Rachetele balistice au zburat doar 12 minute până la destinaţie. În Tel Aviv şi în alte oraşe, sirenele de avertisment au trimis oamenii spre adăposturi. Imediat s-au auzit şi primele explozii. 

"De la nivelul 0 la nivelul 10 de alertă în câteva secunde, câteva minute. Normal că te gândeşti să trimiţi copiii, mă gândesc că va fi o perioadă destul de urâtă", a povestit Roxana Perez, româncă din Israel.

Momentul atacului, o răzbunare pentru eliminarea liderului Hezbollah de către armata israeliană, a fost surprins în direct de zeci de televiziuni. Au fost vizate trei baze militare aeriene şi sediul Mossad, aflat la nord de Tel Aviv.  

Israel, atacat de Iran. Doar câteva rachete şi-au atins ţintele, dar niciun avion de luptă nu a fost distrus

Pe acelaşi subiect

Cele mai multe au fost doborâte de eficienta apărare antiaeriană a Israelului. 

Rachetele, 180 la număr, au fost lansate din baze militare de lângă Teheran, Tabriz sau Ispahan, oraşe aflate la 1.600 de kilometri distanţă de Tel Aviv. Armata iraniană a folosit pentru prima dată şi rachete hipersonice Fatah. Acestea au o rază operațională de circa 1.400 de kilometri, pot atinge o viteză de 13-15 Mach iar focosul are o greutate de aproape 400 de kilograme. Iron Dome a interceptat rachetele cu rază scurtă. Cum funcţionează scutul? Sistemul măsoară viteza şi direcţia proiectilelor, apoi trage de la sol interceptoare pentru a lovi ţintele şi a le detona în aer. Al doilea sistem, numit Praştia lui David, este conceput să intercepteze rachete cu rază medie de acţiune. Iar Arrow 2 şi 3 sunt straturile superioare ale umbrelei de apărare pentru rachete cu rază lungă de acţiune, inclusiv rachete balistice.

Doar două persoane au fost rănite de bucăţi de şrapnel în Israel. În Cisiordania, un palestinian a fost ucis de resturile unei rachete, care au căzut peste el.

"Deci dacă, doamne fereşte, una dintre aceste rachete ar fi căzut în Tel Aviv, într-o zonă populată, nu doar schije sau nu doar rămăşiţe din cele distruse, vorbim de o rachetă care chiar să explodeze într-o clădire populată, şi am fi numărat victime de ordinul zecilor, dacă nu sutelor, reacţia Israelului ar fi de inimaginat", a spus David Maxim, fost luptător în trupele speciale israeliene.

Ca şi cu ocazia atacului lansat de Teheran în luna aprilie, Israelul s-a bazat şi pe aliaţi în apărarea cetăţenilor săi şi a oraşelor. 

Israelul s-a bazat şi pe aliaţi în apărarea cetăţenilor săi şi a oraşelor

O parte dintre proiectile au fost doborâte de două distrugătoare americane, aflate în Marea Roşie. Navele de război au lansat interceptoare SM-3, acelaşi tip care este folosit şi la scutul de la Deveselu, în România. În drumul către Israel, câteva rachete balistice au fost lovite de avioanele de luptă ale Iordaniei. Şi aeronavele militare britanice din Cipru au avut un rol de sprijin. Au decolat de urgenţă şi au folosit radarele pentru localizarea ameninţărilor aeriene.

Israelul promite acum răzbunare. "Iran a făcut o greşeală şi va plăti pentru asta. Vom respecta regula pe care am stabilit-o: vom ataca pe oricine ne atacă. Acest lucru este valabil oriunde ne luptăm cu axa răului", a spus Netanyahu.

Peste Ocean, Joe Biden a urmărit totul din Situation Room, o cameră ca un buncăr din Casa Albă, în care vin în timp real informaţiile serviciilor secrete. De aici a ordonat soldaţilor americani din regiune să doboare rachetele care se îndreptau spre Israel. "Atacul pare să fi fost respins, a fost ineficient. Și aceasta este o dovadă a capacităților militare israeliene și americane. Nu vă înșelați: Statele Unite susțin complet, complet Israelul", a spus Biden.

Furie în Iran. Liderul suprem a cerut SUA şi forţelor occidentale să plece din Orientul Mijlociu

"Dacă regimul sionist, care a înnebunit, nu este controlat de America și Europa și intenționează să continue astfel de crime, operaţiunea va fi repetată la o scară mult mai mare", a declarat Hossein Saami, comandant şef Gărzile Revoluţionare.

Loviturile aeriene ale Iranului au avut loc la câteva minute după ce doi bărbaţi au deschis focul în Tel Aviv împotriva trecătorilor. 

Şapte oameni, printre care şi o femeie care avea cetăţenia Republicii Moldova, au fost ucişi şi alţi 16 răniţi, până când teroriştii au fost neutralizaţi. Armata israeliană a răspuns deocamdată cu bombardamente nocturne în Beirut. Sute de libanezi au fost avertizaţi cu câteva minute înainte. 

Echipele de comando au continuat şi operaţiunile terestre în Liban. Trupele israeliene au intrat în schimburi de focuri cu teroriştii Hezbollah.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi orientul mijlociu israel iran atac rachete tel aviv
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024