Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Ruinele unui sat scufundat de zeci de ani au apărut într-un lac din Italia, în timpul unor lucrări

Reparaţiile la un rezervor au scos la iveală ruinele unui sat care a fost inundat în urmă cu zeci de ani, în Italia.

De la 19.05.2021, 10:24
WhatsApp
Galerie (12)
Profimedia

Lacul Resia, situat în nordul ţării, este cunoscut pentru clopotniţa unei biserici care iese din apele sale îngheţate. Imaginea a stat la baza unei cărţi şi chiar a unui serial Netflix.

Însă, recent, cu drenarea temporară a lacului, localnicii au putut vedea ultimele urme ale lui Curon, satul locuit cândva de sute de oameni, înainte de a fi inundat pentru realizarea unei centrale hidroelectrice, în 1950.

Imagini impresionante cu ruinele satului scufundat

Imaginile postate pe rețelele de socializare arată ruinele unor trepte, pivnițe și ziduri care se aflau până acum pe fundul lacului, în apropierea clopotniței din secolul al XIV-lea.

Pe acelaşi subiect

Luisa Azzolini, care locuiește în zonă, a postat pe Instagram mai multe imagini și clipuri video realizate printre ruine.

Satul Curon a fost inundat în 1950, când autoritățile au decis să construiască un baraj și să unească două lacuri din apropiere, în ciuda opoziției localnicilor. Peste 160 de locuințe au fost scufundate, iar populația satului s-a risipit, deși o parte din ea a ales să rămână în noul sat construit în apropiere.

În zilele noastre, lacul este popular printre excursioniști vara, iar vizitatorii din timpul iernii pot merge pe suprafața înghețată pentru a ajunge la turn.

Monica Palade

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021. ...

ruine
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024