Rusia va propune o rezoluţie pe tema luptei împotriva "terorismului"
Rusia urmează să propună miercuri Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie cu privire la lupta împotriva "terorismului".
De Redactia Observator la 30.09.2015, 09:56Rusia urmează să propună miercuri Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie cu privire la lupta împotriva "terorismului".
Reuniunea urmează să discute despre "soluţionarea conflictelor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi lupta împootriva ameninţării teroriste".
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a îndemnat luni, în discursul pe care l-a susţinut la Adunarea Generală a ONU, pe membrii acesteia să se unească în lupta împotriva SI şi a propus o rezoluţie a Consiliului de Securitate în vederea formării unei coaliţii din care să facă parte, de asemenea, regimul preşedintelui sirian bashar al-Assad şi Iranul.
"Reuniunea va avea loc mâine (miercuri), iar noi vom prezenta un proiect de rezoluţie cu privire la lupta împotriva terorismului. Ne vom prezenta ideile şi va avea loc o discuţie", a declarat marţi Bogdanov, citat de RIA Novosti.
Era neclar, imediat, dacă acest proiect de rezoluţie este cel la care se referea Putin.
Citește mai mult AICI