Exporturile nucleare ale Rusiei scapă din nou de sancțiunile Uniunii Europene. De ce continuă Occidentul să importe uraniu de la ruşi
În timp ce Europa se îndepărtează de combustibilii fosili ruși, sectorul său nuclear este încă puternic dependent de Rusia, importând uraniu în valoare de peste 200 de milioane de euro în fiecare an, potrivit unui articol Investigate Europe. Germania, Polonia și câteva alte țări din Uniunea Europeană doresc o interdicție totală a importurilor. Dar, când UE a adoptat în urmă cu două săptămâni un nou set de sancțiuni, energia nucleară nu a fost inclusă pe listă.
De Redactia Observator la 12.10.2022, 11:38„Teroarea nucleară rusă necesită un răspuns mai puternic din partea comunității internaționale, (inclusiv) sancțiuni împotriva industriei nucleare rusești și a combustibilului nuclear”. Acestea au fost cuvintele pe care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a scris pe Twitter în august, după bombardarea unei centrale nucleare din țară.
De la începutul războiului din Ucraina, Uniunea Europeană a adoptat mai multe pachete de sancțiuni menite să afecteze economia rusă și să-i reducă capacitatea de a finanța războiul.
Sancțiunile au vizat personalități, produse și, bineînțeles, combustibilii fosili. Dar, până acum, sancțiunile nucleare au fost întotdeauna omise, relatează Investigate Europe.
Ultimul pachet de sancţiuni propus de Comisia Europeană include restricții comerciale suplimentare și un plafon pentru prețul petrolului pentru țările terțe
- Criză de combustibil în Franţa, după greva angajaţilor din rafinării. Guvernul apelează la rezervele...
- Rusia a strâns sume uriaşe datorită preţurilor ridicate ale combustibililor fosili, arată un raport independent
- "Deci așa funcționează războiul." India a luat petrol rusesc, l-a rafinat şi l-a transportat în SUA, spre...
Pe 28 septembrie, istoria s-a repetat din nou. Comisia Europeană a propus un alt pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, al optulea de la începutul invaziei. Acesta include restricții comerciale suplimentare și un plafon pentru prețul petrolului pentru țările terțe. Totuşi, nimic despre cooperarea nucleară cu Rusia și importurile de uraniu rusesc, chiar dacă mulți au cerut asta.
Însuși Parlamentul European susține ideea de a sancționa energia nucleară rusă, cerând „un embargo complet imediat asupra importurilor rusești de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze”, dar şi încetarea colaborării cu companiile ruse privind proiectele nucleare existente și noi, inclusiv în Finlanda, Ungaria și Bulgaria. Acolo, experții ruși ar putea fi înlocuiți cu cei occidentali și se poate elimina treptat utilizarea serviciilor Rosatom.
Sancțiunile asupra sectorului energetic nuclear rus au fost discutate doar în cercurile UE
Motivul acestei rezistențe poate fi explicat într-un singur cuvânt: dependență. Până acum, o interdicție a importului de uraniu sau alte sancțiuni asupra sectorului energetic nuclear rus a fost discutată doar în cercurile UE, dar nu a fost niciodată propusă oficial.
„Comisia Europeană nu a propus-o niciodată, deoarece impactul ar fi mai puternic pentru unele state membre estice, care sunt puternic dependente de infrastructura și tehnologiile rusești, decât pentru Rusia însăși”, a declarat o sursă diplomatică pentru Investigate Europe.
Potrivit Ariadnei Rodrigo, militant pentru finanțe sustenabile la Greenpeace, principala rezistență a venit din Ungaria și Bulgaria. „Țara care este cea mai puternic împotriva (interzicerii importului nuclear din Rusia) este Ungaria”, a spus ea pentru Investigate Europe. „Ungaria construiește două reactoare nucleare cu împrumuturi rusești.”
Ea a adăugat: „Dacă guvernele UE sunt serioase în privinţa opririi războiului, trebuie să taie cordonul ombilical al industriei nucleare europene până la Kremlin și să se concentreze în schimb pe accelerarea economiilor de energie și a surselor regenerabile. Ignorarea comerțului nuclear lasă o gaură în sancțiunile UE atât de mare încât ai putea trece un tanc prin el.”
20% din importurile de uraniu în UE vin din Rusia
Ţările UE au plătit aproximativ 210 de milioane de euro pentru importurile de uraniu brut din Rusia în 2021 și alte 245 de milioane de euro din Kazahstan, unde exploatarea de uraniu este controlată de compania de stat rusă Rosatom.
Importurile de uraniu brut din Rusia către UE au fost de 2358 de tone anul trecut, aproape 20% din toate importurile UE. Doar Nigerul (24,3%) și Kazahstanul (23%) au fost parteneri comerciali mai mari, potrivit raportului anual 2021 al organismului UE, Agenția de Aprovizionare Euratom.