Șase turiști, găsiți morți într-o cameră de hotel din Bangkok. O menajeră a găsit cadavrele
Caz macabru! Șase turişti au fost găsiți morți într-o cameră de hotel în centrul turistic al Bangkokului, a declară marţi un reprezentant al poliţiei thailandeze, scrie AFP, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 16.07.2024, 21:33Cauza deceselor ar avea o legătură cu ”o substanţă toxică” şi nu cu un atac armat, aşa cum a evocat presa iniţial, subliniază această sursă din cadrul poliţiei care a cerut protecţia anonimatului. Victimele - trei bărbaţi şi trei femei - sunt vietnamezi, iar două dintre ele deţineau şi cetăţenia americană.
Unele dintre ele au venit în Thailanda pentru prima oară, potrivit acestui ofiţer. Premierul Srettha Thavisin s-a dus la faţa locului către ora locală 21.00 (17.00, ora României). Personalul care face curăţenie a descoperit cadavrele, care urmau să plece în timpul zilei, a declarat presei Thiti Sangsawang de la poliţia metropolitană.
Cadavrele, descoperite de menajeră
”Examenul preliminar nu a relevat nicio rană legată de lovituri sau un furt. Trebuie să descoprim motivele”, a declarat el.
- Criminal în serie, prins într-un bar din Kenya, uitându-se la EURO 2024. A ucis 42 de femei, inclusiv pe soţia...
- Cadavrele găsite în două valize de pe un pod din Bristol, identificate. Poliţia a descoperit criminalul
- Moartea lui Raisi a provocat o undă de şoc în Orientul Mijlociu. Iranienii plecaţi din ţară au sărbătorit...
”Ceea ce ştim acum este că victimele nu au murit în urma unei sinucideri, ci în urma faptei cuiva”, a dat el asigurări.
Faptele au avut loc la Grand Hyatt Erawan Bangkok, un hotel de lux situat în cartierul central Ratchaprasong, frecventat de vizitatori atraşi de templul Erawan şi centre comerciale. Un centru comercial din acest district a fost scena unui atac armat în octombrie, când un adolescent în vârstă de 14 ani a ucis trei persoane.