Scene ŞOCANTE la circ: Un dresor a fost ATACAT de leu în faţa a sute de spectatori, inclusiv copii
Un dresor de 30 de ani a fost atacat de un leu în timpul unui număr de circ, la care asistau sute de spectatori, între care şi copii. Bărbatul a ajuns la spital, în stare gravă.
De Redactia Observator la 09.05.2017, 10:17Un dresor de 30 de ani a fost atacat de un leu în timpul unui număr de circ, la care asistau sute de spectatori, între care şi copii. Bărbatul a ajuns la spital, în stare gravă.
Un leu s-a năpustit asupra dresorului său în timpul unui spectacol, care a avut loc la un circ din nordul Franţei.
Bărbatul a fost dus la spital, după ce animalul şi-a înfipt colţii şi ghearele în el şi l-a târât prin ring.
Câteva persoane din public au avut , de asemenea, nevoie de îngrijiri.
Scenele dramatice au fost filmate de alţi oameni din public.
Pe înregistrare oamenii pot fi auzuţi ţipând îngroziţi şi pot fi văzuţi cum, în momentul atacului, îşi scot copiii de la spectacol sau le acoperă ochii.
Dresorul lucra cu leii săi de mai mulţi ani, scrie presa locală. Bărbatul a ajuns la spital în stare gravă.