Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Euro ar putea depăşi pragul psihologic de 5 lei la jumătatea anului, potrivit unor surse din Ministerul Finanțelor

De la bugetul ţării, trecem la bugetul personal, pe care trebuie să îl recalculăm pentru că se anunţă multe schimbări economice în anul acesta. Euro ar putea depăşi pragul psihologic de 5 lei la jumătatea anului, potrivit unor surse din Ministerul Finanțelor. Asta ar însemna prețuri mai mari, dar nu numai.

de Florentina Lazăr

la 04.02.2025 , 14:30

Deprecierea leului ar scumpi bunurile şi serviciile. Spre exemplu, facturile de telefonie vor fi mai mari şi asta pentru că ele sunt calculate în funcţie de moneda europeană. Pe de altă parte vor creşte şi ratele la creditele în valută, la fel şi chiriile. La unele case de schimb valutar, deja euro se vinde cu mai mult de 5 lei.

Cum va influenţa rezultatul alegerilor cursul valutar

Asta deşi cursul BNR arată o cotaţie de 4 şi 96 de bani. La finalul anului trecut, Banca Naţională a pompat mai mult de un miliard pentru a ţine euro sub pragul de 5 lei în momentul în care independentul Călin Georgescu a intrat în turul 2 al alegerilor prezidenţiale şi a existat o instabilitate politică.

Vezi și

Economiştii cred că dacă acest scenariu se va repeta şi în luna mai (n.red. luna noilor alegerilor prezidenţiale) atunci leul se va deprecia şi mai mult. Şi asta pentru că BNR nu ar mai avea rezervele necesare pentru a ţine moneda naţională sub pragul psihologic de 5 lei.

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-ați gândit vreodată să dați în judecată o instituție a statului?
Observator » Ştiri economice » Euro ar putea depăşi pragul psihologic de 5 lei la jumătatea anului, potrivit unor surse din Ministerul Finanțelor