Scoţienii au ales! Au spus NU independenţei
Scoţienii au ales! Rezultatele parţiale arată că Regatul Unit va rămâne Unit. Aprope toţi cetăţenii cu drept de vot au mers la urne, iar aproape 55 la sută dintre ei, potrivit numărătorii din acest moment, au spus NU independenţei.
De Redactia Observator la 19.09.2014, 08:02
- Funeraliile Papei Francisc, live, sâmbătă, de la ora 11:00, pe observatornews.ro
- Curtea de Apel Ploiești suspendă decizia de anulare a alegerilor
Scoţienii au ales! Rezultatele parţiale arată că Regatul Unit va rămâne Unit. Aprope toţi cetăţenii cu drept de vot au mers la urne, iar aproape 55 la sută dintre ei, potrivit numărătorii din acest moment, au spus NU independenţei.
Dar mai mulţi au fost cei care n-au vrut să se elibereze de autoritatea Londrei.
Cel puţin potrivit rezultatelor provizorii.
În colegiile în care au fost numărate deja voturile invingători au ieşit Unioniştii.
Cei care au votat pentru independenţă au ocupat puburile după terminarea scrutinului. Şi au încercat să dulcească înfârngerea cu bere şi acorduri tradiţionale scoţiene.
Înainte să se înghesuie în baruri, scoţienii au stat la coadă în faţa secţiilor de vot.
Prezenţa la vot a fost una uriaşă, de aproape 100%, în anumite locuri din Scoţia şi de 97% în Glasgow, oraşul cu cei mai mulţi cetăţeni cu drept de vot. În mod normal, în Scoţia, prezenţa la vot este în jur de 50%, ca să vă daţi seama cât de popular a fost acest referendum.
Atmosfera în rândul politicienilor de la Westminster e una de speranţă, aceea că scoţienii vor vota pentru a rămâne în Marea Britanie. Varianta ieşirii Scoţiei din Uniune este una de coşmar pentru toate partidele cu centrul la Londra.
În cazul în care se va produce o răsturnare de situaţie şi rezultatele finale îi vor da invingători pe cei care cer independenţa viitorul apropiat al Scoţiei va fi cel puţin neclar. Ţara va ieşi din NATO şi UE şi e puţin probabil să poată folosi lira sterlină în continuare, cum şi-ar dori liderii scoţieni.
În schimb dacă votul nu va fi favorabil independenţei, scoţienii au spus că nu vor organiza un alt referendum.