Scriitoarea Han Kang a vândut peste un milion de cărţi, la 6 zile după ce a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură
Cărţile scriitoarei sud-coreene Han Kang, care a primit recent Premiul Nobel pentru Literatură, s-au vândut în peste un milion de exemplare pe plan local începând de săptămâna trecută, au declarat miercuri pentru AFP trei dintre cele mai importante librării din ţară.
De Redactia Observator la 16.10.2024, 09:55Cel puţin 1,06 milioane de cărţi (inclusiv cărţi electronice) de Han Kang au fost vândute de când a câştigat Premiul Nobel la 10 octombrie, au declarat Kyobo, Aladin şi YES24, trei importante librării şi comercianţi online din Coreea de Sud.
„Cărţile lui Han Kang se bucură de vânzări fără precedent. Este o situaţie pe care nu am mai văzut-o până acum”, a declarat pentru AFP Kim Hyun-jung, purtător de cuvânt al Kyobo, cel mai mare lanţ de librării din ţară.
Cel mai popular roman
Prima femeie asiatică care a câştigat acest premiu literar, romanciera în vârstă de 53 de ani a fost recompensată „pentru proza sa poetică intensă care confruntă traumele istorice şi expune fragilitatea vieţii umane”.
Ea este cunoscută în străinătate mai ales pentru romanul său „The Vegetarian”, câştigător al Man Booker Prize în 2016, care povesteşte despre schimbarea radicală a obiceiurilor alimentare ale unei femei în urma unor coşmaruri violente, cu consecinţe dezastruoase pentru viaţa ei de cuplu şi sănătatea ei mintală.
Potrivit retailerului de cărţi Aladin, premiul Nobel acordat lui Han Kang a stimulat vânzările propriilor cărţi de 1.200 de ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar literatura sud-coreeană în ansamblu de 12 ori.
Presa locală a relatat că unele tipografii lucrau la capacitate maximă, în special la sfârşit de săptămână, pentru a face faţă cererii. „Nu am fost niciodată atât de ocupaţi de când am intrat în companie în 2006”, a declarat pentru AFP un angajat Aladin.